Un transportor blindat Piranha 3 s-a scufundat în timp ce militarii încercau să traverseze brațul Borcea.

Potrivit defenseromania.ro, în imaginile filmate în urmă cu două zile, în localitatea Burdușani, se vede cum blindata intră în apă, înaintează câțiva metri și apoi se inclina pe o parte.

Luni a început cel mai mare exercițiu militar NATO din România. La exercițiu militar participa aproximativ 10.000 de militari care se antrenează împreună în mai multe locuri din țară, în același timp.

Saber Guardian este organizat o dată la 2 ani, din 2013, iar scenariile presupun antrenamente comune, pentru ca, în situația în care ar putea fi activat Articolul 5 din Tratatul NATO, fiecare militar să știe cum să acționeze și ce are de făcut. 10 mii de militari din 13 țări se antrenează împreună în România, la acest exercițiu.

Transportorul blindat Piranha 3 s-a scufundat în timp ce militarii încercau să traverseze brațul Borcea. Totul făcea parte dintr-un scenariu pus la punct de militari dar, potrivit informațiilor Digi24, lucrurile nu au decurs conform planului.

Nu se știe, în acest moment, dacă a fost vorba despre o eroare a militarilor care operau transportorul blindat Piranha sau dacă acesta a avut o problemă tehnică.

Manevrele de pe brațul Borcea fac parte din exercițiul Sabre Guardian, iar la instruirea care are loc în mai multe locuri din țară participă zeci de mii de militar. Cinci mii dintre ei sunt români, 2500 au venit din SUA, iar restul sunt din alte state aliate.