Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și compania Bosch au inaugurat, joi la Cluj-Napoca, BoschLab, un laborator destinat formării studenților în domenii precum inteligență artificială, automatizare și sisteme avansate de calcul.

Rectorul UTCN, Vasile Țopa, a declarat că Bosch este „un partener strategic” al universității, iar noul laborator reprezintă rezultatul unui parteneriat consolidat în timp. „Vă asigur că vom răsplăti acest efort prin studenții buni pe care îi vom pregăti și care vor lucra la Bosch”, a spus acesta.

La rândul său, directorul general al Bosch România, Dan Lăzărescu, a subliniat importanța colaborării cu mediul academic și a precizat că inaugurarea laboratorului se înscrie în viziunea companiei Robert Bosch axată pe trei direcții: modernizare, performanță și investiție în oameni. „Suntem o companie care vine și stă”, a afirmat Lăzărescu, aflat la primul eveniment public de la preluarea funcției.

Decanul Facultății de Automatică și Calculatoare, profesorul Vlad Mureșan, a arătat că laboratorul va oferi studenților acces la echipamente și tehnologii moderne, va sprijini activitatea de cercetare și va contribui la atragerea viitorilor candidați la facultate.

Bosch și UTCN colaborează de aproape nouă ani în proiecte educaționale și de cercetare, compania angajând anual absolvenți ai universității.