Zece dintre răniții în urma incendiului de vineri din clubul Coectiv din Capitală sunt în stare gravă la spitalul Universitar și cinci în stare critică la Bagdasar-Arseni, potrivit ultimelor informații transmise de agențiile de știri.

Cinci pacienți sunt în stare critică la Spitalul "Bagdasar-Arseni", a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, doctorul Florin Bica.

Alți zece răniți sunt în stare gravă la spitalul Universitar, potrivit Realitatea TV. 

La spitalul ”Grigore Alexandrescu” sunt internați șase pacienți răniți în incendiul din Club Colectiv, dintre care patru sunt la Terapie Intensivă, conform directorului spitalului, dr. Dan Enescu, citat de Realitatea.net. 

Duminică, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că "din păcate, numărul deceselor va crește în continuare" explicând că cei 90 de pacienți „pot să mearga mai bine sau mai rău".
"In aceste cazuri, statistic, exista riscul de a sucomba", a mai spus acesta, citat de HotNews.ro. 

Secretarul de stat a anunțat că luni va fi nominalizată o comisie, condusă de profesorul Ioan Lascăr, ce va merge în toate spitalele pentru a evalua pacienții.

El a explicat că victimele acestei tragedii au "un specific", nu sunt simple cazuri de arsuri: mulți au fost afectati și la nivelul traheei și plămânilor, ceea ce agravează cazurile.

Arafat a mai arătat că din materialele care au ars (bureți, mobilă, etc) s-au emanat sute de substante toxice, inclusiv cianuri.