Oficial olandez despre Schengen: Olanda - acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut
Ministrul olandez al Justiției, Ferdinand Grapperhaus, a vorbit, într-un interviu acordat TVR, despre îngrijorările țării sale privind regresul în lupta anticorupție din România din ultimii ani și aderarea la Schengen.
Întrebat când crede că va fi România membră a Spațiului Schengen, ministrul olandez al Justiției a declarat: "Noi ne-am exprimat îngrijorările și cu siguranță că acum, când Comisia a remarcat un ușor regres în ultimii ani, am spus că trebuie să facem un efort pentru a îndrepta lucrurile: să aveți un sistem judiciar independent, un sistem legislativ funcțional în privința corupției. Pentru asta este important să lucrăm împreună. Noi am spus întotdeauna că Schengen este un sistem foarte important, dar și unul fezabil, deci ca să se aplice tuturor trebuie să fim siguri că se fac și acei ultimi pași. Și sunt convins că putem ajunge acolo. Iar Olanda poate fi acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut, dar cred că este mai bine decât să fim lipsiți de spirit critic și lucrurile să rămână în stadiul actual".
Olanda e una dintre țările care s-au opus în trecut aderării României și Bulgariei la Schengen.
Săptămâna trecută, după reuniunea informală a Consiliului JAI, ministrul de Interne, Carmen Dan, a susținut că subiectul Schengen a fost abordat, existând nuanțări la statele membre care s-au opus în trecut primirii României și Bulgariei în Schengen.
Referitor la încheierea anul acesta a Mecanismului de Cooperare și Verificare - lucru dorit de România, Ferdinand Grapperhaus a evocat pașii înapoi făcuți de autoritățile de la București.
"Așa cum a subliniat și Comisia, în
ultimii ani s-au făcut totuși niște pași înapoi. E ca atunci când un
cal e pe punctul să termine cursa și ezită înainte să sară peste ultimul
obstacol. Noi credem că trebuie să ne ajutăm reciproc. În decembrie,
înainte ca România să preia președinția, am avut o discuție cu
ministrul Toader și i-am spus că noi ne dorim foarte mult să continuăm
schimbul bilateral de expertiză. Dar ceea ce este nenegociabil pentru
fiecare stat membru al UE este principiul anticorupției, să aveți un
sistem independent de justiție, care să se poată uita la mine, un
membru al executivului, ministru al Justiției și să mă judece
independent și să judece întregul sistem independent", a declarat oficialul olandez pentru TVR.
Comentarii