Coliziune circumstanțială a agendelor spirituale personale și organizaționale sau bizarerie religioasă a actualității politice, pe 14 octombrie, candidații la alegerile prezidențiale – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban, Cristian Diaconescu – au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiată la Iași cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujbă care a avut loc pe un podium amplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Toți candidații au urmărit slujba din mulțime cu excepția lui Mircea Geoană care a asistat de pe scena amenajată pentru oficialități. Această prezență „masivă” a candidaților în 2024 la evenimentul religios anual nu este lipsită de sens politico-mediatic, mai ales dacă ne amintim că în 2023, cel puțin mediatic, numai prezența lui Mircea Geoană s-a remarcat. Prezent atunci la biserică de Sfânta Parascheva, secretarul adjunct general al NATO și-a marcat participarea printr-un mesaj pastoral: „În vremuri grele și tulburi, trebuie să nu uităm să fim smeriți, oricât de puternici și determinați ne îndeamnă vremurile să devenim. Fie ca ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva să ne dea tuturor înțelepciunea de a-i ajuta pe cei în nevoie. Bucurați-vă, dragii mei, oriunde ați fi, de această mare sărbătoare și să fiți binecuvântați!” Toate acestea sunt fapte, semne și simboluri. Restul este sens. Și sensul nu se construiește niciodată în ruptură cu elementele constitutive ale contextului.

Din context, aici, face parte înainte de toate statul laic/secular, care impune o separare strictă între religie și politică, făcând dificilă implicarea bisericilor în procesele electorale. Acest principiu fundamental al laicității/secularismului implică faptul că statul este neutru față de religii și că instituțiile religioase sunt invitate să stea departe de treburile politice. În practică, aceasta înseamnă că bisericile, ca instituții, nu ar trebui să influențeze direct procesele electorale sau să ia o poziție oficială în favoarea unui candidat sau a unui partid. Laicitatea/secularismul se remarcă prin preocuparea de a păstra un spațiu public comun, unde nu domină nicio convingere religioasă. Totuși, aceasta nu înseamnă excluderea credințelor religioase din dezbaterea publică. Libertatea religioasă este protejată, iar cetățenii credincioși, inclusiv membrii clerului, se pot exprima liber în sfera politică. Dar acest angajament trebuie să respecte neutralitatea religioasă a spațiului public. 

În acest context, bisericile ca instituții au obligația – asumată de altfel – de a rămâne în afara proceselor electorale. Biserica Ortodoxă Română, de exemplu, în perspectiva anului electoral 2024, a amintit preoților că „au libertatea să se implice în viața cetății, dar că au obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electoral” subliniind că „preoților și diaconilor le este interzis să candideze pe listele vreunui partid politic, să fie membri ai vreunei formațiuni, ori să susțină candidați”. La fel, Biserica Adventistă, într-un comunicat făcut în plină perioadă de campanie ca urmare a unui articol publicat în Euractiv, „reiterează public neimplicarea ei în campania electorală pentru președintele României și neasocierea ei cu niciun candidat” și  „se delimitează categoric de acțiunile particulare ale unor membri adventiști implicați în politică, precum și de prezența oricărui candidat la evenimente sau slujbe organizate de Biserică”. Limitele acestei neutralități nu sunt totuși totdeauna clare. Nu rareori bisericile adoptă poziții morale sau etice în ceea ce privește anumite probleme sociale care au repercusiuni politice, fără a sprijini direct un candidat sau un partid. De exemplu, bisericile se exprimă pe probleme precum avortul, sexualitatea sau bioetica, subiecte care se află pe ordinea de zi a dezbaterilor electorale. Într-un stat laic, intervențiile explicite pentru a ghida votul credincioșilor constituie o transgresare a separării dintre religie și politică.

Prin urmare angajamentului Bisericilor în perioadă electorală i se impune o dialectică performativă de măsură și respect al regulilor democrației laice. Prin activitatea lor cultică liberă, în statul laic, bisericile joacă, însă, un rol esențial în formarea etică și spirituală a indivizilor. Ele oferă o viziune morală care ajută la ghidarea comportamentului, inclusiv a alegerilor politice. Filosofi precum Paul Ricœur au subliniat importanța comunităților religioase în construcția subiectului moral și politic, oferind un cadru de valori pentru gândirea problemelor majore ale societății. Predicatorii, pastorii și preoții, ca figuri ale conducerii spirituale, asumă un rol cheie în angajamentul politic al bisericilor. Prin predicile și discursurile lor, ei orientează participarea cetățenilor la vot, sub acoperirea proclamării unor principii morale. Implicarea religioasa în alegeri sau participarea la dezbaterea publică are astfel loc prin furnizarea de îndrumări morale, fără să dicteze direct alegeri politice. Ei urmăresc să-i ghideze pe credincioși în reflecția lor politică, punând accent pe valorile solidarității, respectului pentru demnitatea umană și justiției. Aceste mesaje, deși sunt o luare de poziție în dreptul anumitor probleme morale, ei nu le recunosc ca fiind propagandă electorală. Scopul acestor mesaje este asimilat acțiunilor de a sensibiliza și de a încuraja credincioșii să participe la procesele electorale într-un mod informat și responsabil. Acest lucru nu este neapărat rău. În statul laic, predicarea este un vector religios eficace pentru expresiile angajamentului electoral. Prin ea, prin predicare, bisericile contribuie la deliberarea democratică, promovând valori precum dreptatea socială, demnitatea umană și binele comun, care sunt atât preocupări religioase, cât și politice. 

Tot în acest context, candidații la președinție, de la care se așteaptă să întruchipeze neutralitatea laică a statului, participă la slujba hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ei nu sunt supuși vreunei obligații partizane sau legale de a rămâne în afara proceselor și procesiunilor religioase. Participarea lor la ceremoniile religioase are, însă, o puternică dimensiune simbolică în dinamica angajamentului electoral. Prin participarea la slujbele religioase, candidații urmăresc, mai întâi, să își legitimeze autoritatea și poziția asociindu-se cu simbolurile tradiționale ale puterii: Biserica sau alte instituții religioase. Participarea la ceremoniile religioase devine, astfel, pentru ei un mijloc de dobândire a unei legitimități suplimentare prin atingerea alegătorilor sensibili la dimensiunea religioasă a societății, evitând în același timp să se pună în contradicție deschisă cu exigentele statului laic. Prin participarea la aceste evenimente, candidații urmăresc, în al doilea rând, să-și consolideze imaginea de președinte „unificator”, capabil să se adreseze tuturor componentelor societății, inclusiv comunităților religioase. Simpla participare în mijlocul mulțimii de credincioși este o strategie deosebit de eficientă într-o societate în care problema identității naționale și a diversității culturale este centrală. Candidații joacă astfel pe ambiguitatea dintre laicitate și religie, ceea ce le permite să se prezinte ca apărători ai valorilor laice, beneficiind în același timp de sprijinul implicit sau explicit al comunităților religioase.

Într-un stat laic, tensiunea cheie în raportul dintre angajamentul electoral și religie al candidaților și al bisericilor, al organizațiilor religioase în general, este tensiunea weberiană dintre etica responsabilității și etica convingerii. Etica credinței le pune problema respectării principiilor morale și religioase, indiferent de consecințele acțiunilor desfășurate în sfera publică. Etica responsabilității, pe de altă parte, le pune problema efectelor concrete ale acțiunilor lor în realitatea politică și socială. Angajamentul electoral religios în statul laic trebuie, prin urmare, să găsească, dincolo de insinuările mediatice, un echilibru între aceste două etici. Pe de o parte, să rămână fidel principiilor morale, dar, pe de altă parte, să fie conștient de faptul că pozițiile și posturile impuse celor care îl încarnează au consecințe asupra conviețuirii și coeziunii sociale.