Creștinul turmentat – „eu cu cine votez?”  Votul politico-religios își găsește rădăcinile în nevoile psihologice și sociale ale individului: nevoia de transcendență, coeziune socială, mituri fondatoare. Personalitățile politice care atrag votul politico-religios îndeplinesc în imaginarul colectiv confesional rolul de ghid spiritual, oferind sens și direcție, precum și simboluri unificatoare pe fundalul crizelor sociale și economice. Narațiunile din jurul votului politico-religios și discursurile politice înfrumusețate sau exagerate despre acest vot devin un fel de mituri religioase care mobilizează masele. Ele induc un devotament irațional care depășește simpla opțiune electorală.

Votul politico-religios în actuala campanie electorală pentru prezidențiale este operațional și deosebit de vizibil în comunitățile religioase – indiferent de dimensiunile sau formele lor organizaționale – unde el devine obiect de credință sau de respingere absolută. Aici el se alimentează din două surse. În primul rând, acest vot politico-religios se hrănește din actualitate. În România instituțiile guvernamentale au devenit entități complexe, îndepărtate de preocupările zilnice ale cetățenilor. Masele, confruntate cu structuri opace și limbaj tehnic, resimt o pierdere a autonomiei și un sentiment de neputință în fața unui sistem perceput ca inaccesibile. Triumful neoliberalismului a exacerbat alienarea în masă prin accentuarea interesului pentru afaceri și trecerea preocupărilor sociale pe plan secundar. Această dinamică a mărit inegalitățile economice, ceea ce a contribuit la nașterea și dezvoltarea un sentiment de excludere în rândurile celor nevoiași. Erodarea serviciilor publice și a rețelelor de asistență socială, justificată de imperativele competitivității economice, a marginalizat cetățenii vulnerabili. La aceasta se adaugă și faptul că mass-media joacă în România de ani de zile, un rol ambiguu. Deși ar trebui să lumineze cetățenii, polarizarea lor servește interesele elitelor economice și politice, distanțând masele de problemele reale de putere. Dezvoltarea rețelelor sociale digitale a transformat modul în care cetățenii interacționează cu informațiile și promovează în numele libertății de expresie, știrile false și populismul. Aceste fenomene de mai sus au alimentat un cinism larg răspândit, întărind impresia că politica este mai degrabă un teatru al iluziilor decât un spațiu al transformării reale. Dar factorul major care a contribuit la alienarea în masă de genul „ eu cu cine votez” a fost și este criza reprezentării. Partidele politice tradiționale, cândva canale de participare populară, s-au îndepărtat de bazele lor sociale ceea ce a generat o neîncredere sporită față de elitele politice, percepute cu precădere în comunitățile religioase, ca fiind deconectate sau corupte.

În al doilea rând, votul politico-religios la prezidențialele din România se hrănește și din reactualizarea memoriei. De exemplu, după susținerea eșuată în primul tur a unui independent, mass-media adventistă intervine din nou în campania electorală a turului al doilea al prezidențialelor cu emisiunea „Sunt creștin. Cu cine votez?”, difuzată miercuri seara la o ora de maximă audiență. Fără savoare si importanță în peisajul mediatic mainstream al serii, emisiunea nu este însă lipsită de interes pentru înțelegerea sensului votului politico-religios pentru că a reactivat memoria unei moșteniri confesionale paradoxale care nu a fost niciodată exorcizată, pusă in discuție deschis: cea, pe de o parte, a persecutării creștinilor adventiști români de către legionari, și, pe de altă parte, a legăturilor și simpatiilor adventiștilor de ziua a șaptea din Germania cu regimul nazist al lui Hitler. Astfel publicul este polarizat. Unii au reacții de genul: „În martie 1940, pe vremea dictaturii legionare, frații adventiști din comuna Crângeni au fost aduși de către jandarmi la primărie, mulți au fost bătuți și amenințați cu închisoarea (...)  Au rezistat presiunii doar 3 persoane, dintre care una era bunicul meu. Au fost lăsați în lapoviță toată noaptea, apoi duși pe jos la închisoarea din Tr Măgurele. Cat a lipsit bunicul, tatăl meu care avea 8 ani pe atunci și bunica mea, au fost insultați si batjocoriți zilnic de fratele bunicului, care era primar legionar al comunei. La școală, tatăl meu era bătut zilnic (...) inspectorul legionar Seiculescu i-a pus arma la tâmplă și l-a amenințat: te împușc (...) Mama mea era bătută și ea la școala din comuna Băduleasa, pentru același motiv. A fost bătută cu sălbăticie (...) până a leșinat, apoi a fost închisă într-o clasa până noaptea, când a sărit pe geam. Tata avea 8 ani, mama 11 ... Iar azi un candidat la președinție îl admiră pe Zelea Codreanu, legiunea, Antonescu....” Alții își amintesc ca la 1 ianuarie 1937, Adventbote (Mesagerul Advent), organul oficial al Bisericii Adventiste Germane, publica fotografia studenților de la seminarul adventist de teologie pastorală din Friedensau aliniați în uniforme naziste, cu mențiunea: „Friedensau aparține comunităților care au votat 100% pentru Führer”, și înclină în partea cealaltă. Prins în menghina memoriei confesionale, votul politico-religios nu este neapărat în favoarea unui candidat identificat ca model religios.

Creștinismul este turmentat la vot pentru că nu înțelege mecanismele votului politico-religios. Nu înțelege că în spatele votului politico-religios se află identificarea proiectivă – electorii își proiectează aspirațiile și temerile asupra liderului, dându-le putere simbolică –, prejudecățile de confirmare – electorii interpretează toate acțiunile liderului printr-o lentilă favorabilă, întărindu-le credința –, precum și conformitatea socială – presiunea de grup și nevoia de apartenență colectivă.