Palestinienii din Gaza, dar și somalezii, sudanezii, sirienii, sahrawii, afganii, haitianii, lista este lungă. Trăiesc în așteptarea camioanelor ONU, nu ''produc'', așteaptă: până când explodează violența, comentează La Stampa.

Doriți o definiție simplă și rapidă pentru a înțelege totul? Iat-o: popoarele cerșetoare sunt cele care trăiesc la margini. Sunt cele care fac istorie, așa cum bolnavii fac boala. Da, supraviețuiesc în fața Zidurilor, vechi trucuri construite la sfârșitul fiecărui război, în fâșii de nisip și stâncă, poate cândva locuri plăcute, unde erau copaci și apă, cine știe, poate, dar mi are cineva vreo amintire despre ele?

Astăzi există doar praf sau noroi, în funcție de anotimpuri, sau poate doar praf și noroi pentru că până și anotimpurile cu caracteristicile lor au dispărut. Popoarele cerșetoare sunt cele care au fost reduse la limita cea mai de jos care există, cea a inutilității absolute. În ținuturi necunoscute create aproape de granițe care se estompează în neant.

Nu este de ajuns? Vreți ceva și mai puternic? Popoarele cerșetoare sunt formate din cei pe care este imoral să îi întrebi: ce ai mâncat astăzi? Întrebarea corectă este: ai mâncat astăzi? Pentru că cerșetorii trăiesc din caritate internațională, pentru a-i găsi trebuie doar să răsfoiți dosarele agențiilor umanitare ale Națiunilor Unite, sau ale fundațiilor caritabile laice sau jihadiste.

Atenție:  Acest articol este doar reflectarea unui eșec, spune jurnalistul Domenico Quirico.

Da, pentru că popoarele cerșetoare sunt instantaneul istoriei-dezastrului nostru, înghesuit cu milioane de oameni. Ultimii veniți sunt palestinienii care s-au înghesuit în colțul sudic al Fâșiei Gaza, între două ziduri cu steaguri diferite. Barăcile lor vor rămâne acolo unde, poate, curajul războiului se va estompa; sau pur și simplu, așa cum presupun unii, vor aluneca pe partea cealaltă, în nisipurile biblice ale Sinaiului. Cine știe. Chiar nu vreau să o iau de la capăt și să mă întreb dacă în 1948 ar fi fost scrise mai bine rezoluțiile pentru nașterea Israelului..., dacă Hamas nu ar fi Hamas, dacă...

Vreau să povestesc doar despre popoarele cerșetoare, cele din Gaza așa cum sunt acum, în timpul acestui război, și așa cum, vai! mă tem că vor fi.

Orașele popoarelor cerșetoare sunt aceste întinderi nesfârșite de barăci, corturi, colibe, lemn, plastic, carton, tablă; se nasc într-o clipă, popoarele cerșetoare au o bună manualitate, bărbații, femeile, copiii sunt pricepuți în a ridica aceste locuri în care incredibil, trăiesc oameni.

Să facem o listă cu ei, da? Somalezi, kareni, sahelieni cu multe steaguri inutile, nigerieni din nord, sudanezi, sirieni, saharaui, afgani, haitiani... Îmi cer scuze, știu că uit. Unii au ieșit din situația asta, foarte puțini. Mulți intră și ies de zeci de ani, la fel ca palestinienii.

Stigmatul popoarelor cerșetoare este că nu ''produc''. Dar cum ar putea s-o facă fiind limitați în aceste locuri veșnic provizorii? Unde  nu există electricitate fiabilă, apă, drumuri... nici măcar cei mai lipsiți de scrupule dintre capitaliști nu ar avea vreun avantaj să vină aici să ofere salariile de foamete pentru a coase bucăți de plastic sau pantofi. De aceea există popoare sărace, sărăcia este un fapt cert. Așa că se așteaptă. Se așteaptă ca și aici să devină totul permanent, solid și definitiv și să-și poată aduna ''lucrătorii'', preferabil copii.

Momentul cheie din viața popoarelor cerșetoare este distribuirea: de mâncare, de ce altceva! Centrul comunităților umane este piața, biserica sau moscheea, un monument care rezumă istoria locului și a locuitorilor. Pentru popoarele cerșetoare este poiana unde opresc camioanele cu saci de făină, sau cutii cu rații de mâncare și apă de băut. De parcă în murdăria acelei vieți, mâncarea ar fi singurul lucru pur de pe pământ.

Zilele trecute, palestinienii din Gaza au atacat depozitele în care erau depozitate proviziile de alimente de la Națiunile Unite. Încetul cu încetul, când vor fi adunați în partea de Fâșie pe care le-o va acorda războiul, acest lucru nu se va mai întâmpla. Popoarele cerșetoare învață repede să fie disciplinate. Ele depind.

Și asta îi obligă să fie blânzi. În fiecare zi, la ora stabilită, se vor alinia pentru a primi rația așteptată. Oficialii ONU sau Semiluna Roșie sau acronimele Qatarului și Arabiei Saudite vor bifa treptat de pe liste numele celor care și-au retras cota zilnică. Copiilor le va rămâne sarcina, ca în Dadab, Mozambic, pe malul lacului Ciad, în Alep, de a strânge firimiturile, da firimiturile, care au căzut la pământ din saci, au din remorcile camioanelor.

Zi de zi, an de an, acesta va fi momentul cheie al vieții. Încetul cu încetul, la fel ca întotdeauna, orașul cerșetorilor se va organiza, își va crea o ordine, o structură proprie, o formă. Vor apărea nume de străzi și niște oameni mai ingenioși vor deschide mici magazine și vor face trafic cu ceva; vor apărea antenele parabolice, pe pereții barăcilor vor fi sloganuri, amenințări, simboluri, steaguri. Vor sosi știri din lume, bâzâind ca muștele pe masă. Și odată cu ele, noi licăriri de furie revoluționară.

Între timp, în săli îndepărtate de conferințe, luminoase și primitoare, cu domni în cravată și secretare în tailleur, negustorii strălucitoarei Carități fără frontiere fac bugete, cifre de afaceri și solicitări urgente!

Rebelii încep să concretizeze miturile fondatoare, să-și amintească și să povestească ce s-a întâmplat. Și acele povești vor deveni mituri. La început vor vorbi cu tonuri de voce scăzută în lungile ore în care așteaptă sosirea camioanelor, dar mai târziu, vechilor lideri le va dispărea resemnarea și prudența. Viața ideală, visată, departe de angoasa prezentului cu care popoarele cerșetoare și-au umplut timpurile de început, va fi înlocuită de posibilitățile nemărginite de răzbunare: ''Sunteți gata? Să mergem să dărâmăm acel zid...''

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA