Donald Trump a câștigat alegerile. Kamala Harris le-a pierdut. Alegerile politice, în mod obiectiv, sunt iraționale. Atunci când vrem să le explicăm rațional fără să cădem în irațional, suntem obligați să nu eludăm iraționalul. Numărul de voturi indică o ordine pe care ne acordăm să o considerăm – în raționalitatea universală a limbajului matematic – ca fiind obiectivă. Dar această obiectivitate ia în calcul – fără a putea face economie de ea – gândirea mitico-religioasă care a participat la stabilirea acestei ordini politice: „Dumnezeu să binecuvânteze America”, „Trump este trimisul lui Dumnezeu”, „tot ce există pe pământ este împărăția lui Dumnezeu”. 

Gândirea mitico-religioasă implicată în recentele alegeri prezidențiale americane a participat cu cel puțin trei straturi majore de sens la stabilirea ordinii indicate de urne. Primul – organic, social, politic – este cel al reprezentărilor. Cu 53% din populație considerând religia ca fiind „foarte importantă” în viața lor, Statele Unite ale Americii sunt cea mai religioasă țară din lumea occidentală. În acest context, un factor istoric influent al gândirii mitico-religioase al variabilei religioase contemporane din Statele Unite este existența unui bloc de creștini albi, conservatori și radicali, atașați republicanilor. Un bloc creștin – în jur de 35% din totalul electoratului – format din mai multe confesiuni care, în ciuda diferențelor de teologie, au în comun conservatorismul religios. Din acest bloc fac parte, în mare, grupările și comunitățile conservatoare ale protestanților „mainstream”, aparținând bisericilor născute înainte de secolul al XVIII-lea și ale protestanților evanghelici apăruți în secolul al XVIII-lea sau mai târziu, cu numeroasele lor confesiuni și subcategorii fundamentaliste, dar și o parte considerabilă a catolicilor tradiționali și conservatori, precum și mormonii a căror clasificare este uneori integrată cu protestanții în sondaje, a căror populație este estimată la 8 milioane de persoane, adică 4% dintre alegători. Gândirea mitico-religioasă a acestui bloc creștin se regăsește în proiectul republicanilor care se prezintă ca „restauraționiști”, afirmând că instituțiile și societatea americană sunt inițial creștine și că și-au dat drept obiectiv politic revenirea la „epoca de aur” de altădată. Pe fondul temelor morale/religioase și prin promovarea identității creștine a instituțiilor americane și a întregii țări, gândirea Partidului republican a fuzionat cu tezele „dreptei creștine” – acest bloc eterogen de organizații, lobby-uri și antreprenori religioși.

Al doilea strat major de sens  mitico-religios care a participat la stabilirea ordinii candidaților – vizual, discursiv, ostentativ – este cel al expresiilor. Creștinii americani de dreapta cred că Donald Trump este trimisul lui Dumnezeu. Ei au fost confortanți în această gândire de programul și discursurile lui. Dar ceea ce a marcat în mod cu totul deosebit această campanie au fost tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump. Ele au întărit gândirea mitico-religioasă a alegătorilor americani. Astfel, după tentativa de asasinat, revista „New York” nota ca Donald Trump candidatul „pare mai puternic ca niciodată în ochii susținătorilor săi, parcă uns de Dumnezeu însuși”. Tot aici se subliniază și faptul că, dacă mulți dintre susținătorii lui Donald Trump au văzut în el „providența lui Dumnezeu”, în eșecul tentativei de asasinat ei  „cred că au dovada”. În răspuns la această gândire, Donald Trump însuși i-a mulțumit Atotputernicului pentru că i-a salvat viața în Butler, scriind a doua zi după atac pe rețeaua lui de socializare „Truth” că „numai Dumnezeu a știut să împiedice ceea ce este de neconceput să se întâmple”. Acest „dialog” în termeni mitico-religioși dintre alegători și candidat nu trebuie neglijat în analiza rezultatelor alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii. 

Al treilea strat major de sens  mitico-religios care a contribuit ca Donald Trump să o devanseze pe Kamala Harris – imaterial – este cel al semnificațiilor. În mod concret, el s-a bazat aici pe tehnici de introducere a profanului în sacru, de infuzie a simbolisticii politice în simbolistica religioasă. Astfel, întrebați dacă vor să facă din Casa Albă împărăția lui Dumnezeu, reprezentanții „dreptei creștine” răspund: „tot ce există pe pământ este împărăția lui Dumnezeu. Noi trebuie să schimbăm structurile de putere”. Ce înseamnă împărăția lui Dumnezeu în această optică? Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a dreptății, a păcii și a bucuriei. Ea implică dreptate, corectitudine și milă față de ceilalți. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție a iubirii și a milei. Iubirea se află în inima Împărăției lui Dumnezeu, asemenea dragostei necondiționate pe care Dumnezeu o are față de umanitate. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție deja prezentă și viitoare unde bolnavii sunt vindecați, păcătoșii iertați și morții înviați. Împărăția lui Dumnezeu este și o realitate viitoare, un timp când Dumnezeu își va stabili domnia. Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție accesibilă celor umili și „micuților”. Împărăția lui Dumnezeu este un tărâm al puterii și transformării. Ea transformă vieți, relații și chiar structuri sociale. Împărăția lui Dumnezeu este un regat universal. Ea transcende granițele etnice, sociale și culturale. Ea include toate națiunile. Tot în acest registru al sincretismului simbolismului politic și religios, în discursul de câștigător al alegerilor, Donald Trump a abundat în afirmații mitico-religioase: „Aceasta este o victorie politică pe care țara noastră nu a cunoscut-o niciodată”, "Vom atinge noi culmi, vom câștiga proeminență, vom vindeca țara noastră, vom avea grijă de țara noastră care are nevoie de ajutor. Vom remedia totul, vom rezolva toate problemele", „Aceasta va fi epoca de aur a Statelor Unite”, „Este foarte plăcut să simți toată această dragoste”, „Veți fi fericiți și mândri”. Odată cu revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump se pare că intenționează să valorifice în continuare gândirea mitico-religioasă prin consolidarea politicilor aliniate la valorile creștine, dar, desigur fără a face Statul în mod oficial religios. 

Și România este o țară creștină. Și România se revendică a fi cea mai religioasă țară din Uniunea Europeană. Și în România vor avea loc alegeri prezidențiale. S-a gândit sau se gândește oare cineva să facă din Palatul de la Cotroceni împărăția lui Dumnezeu?