Subiectul separației dintre Biserică și Stat, respectiv dintre religie și politică este complex. Am problematizat această chestiune în raport cu diverse teme de actualitate. Un constant este însă limpede : deși sferele lor de acțiune par, fără îndoială, diferite, religia și politica sunt  legate. Religia nu se caracterizează numai prin relația sa cu transcendența sau cu sfera sacră, ci și prin relația sa cu sferele culturală, economică, politică etc. Politica nu se restrânge la un spațiu secular, la o ordine și o realitate profane, ea se impune și stabilizează societatea după logici complexe, dintre care unele sunt împrumutate din sfera religioasă. Realitățile profane, pe care le stabilește și le articulează, cuprind o ordine sacră impusă vieții profane (sensibilitate la rău, nevoia de conservare, figuri politice sacralizate, ritualuri politice elective etc.). Religia împreună cu instituția religioasă nu s-au retras niciodată din anumite activități considerate ulterior laice sau seculare, așa cum nici politica nu s-a retras niciodată din activitățile considerate ca aparținând domeniului religios. 

Din această perspectivă, cu referire la subiectul aflat permanent în acest an pe agenda publică și mediatică – alegerile europene și naționale, luna martie a fost generoasă în a oferi câteva maniere care pot fi calificate drept paradigmatice în ceea ce privește manifestarea rolului instituțiilor religioase și a religiei în politică și a politicii în sfera religioasă. Am ales trei situații susceptibile de a fi relevante pentru că descriu două moduri de a acționa a actorilor politici și religioși cu referire la alegerile europene și naționale: unul problematizant și constructiv, altul patologic și manipulativ.

Prima situație, cu referire la alegerile europene. În data de 12 martie 2024, Comisia Episcopilor Uniunii Europene (COMECE), prin cei 27 de episcopi din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, face o declarație cu referire la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. Declarația se adresează tuturor creștinilor, însă, în mod direct, are ca public țintă pe creștinii catolici. Obiectivul este acela de a promova o formă de pedagogie în ceea ce privește votul responsabil care să încurajeze în același timp valorile creștine și proiectul european. Evident, această declarație nu reprezintă un îndemn nominal de a vota pentru un candidat, un partid sau o listă și nici o prezentare nominală a unor candidați în fața creștinilor catolici. Ea relevă două aspecte.

Pe de o parte, unul simbolic și educativ exprimat ca un demers de încurajare a credincioșilor catolici în a-și exercita dreptul la vot, un drept cetățenesc, expresie a libertății politice, individuale și de conștiință, dar și o datorie cetățenească căreia trebuie să se conformeze, nu doar pentru că este importantă în păstrarea idealului de democrație și de proiect comun, ci și pentru că este un semn că o persoană există ca individ la "persoana întâi singular" în spațiul public european și național, având posiblitatea de a exprima o alegere. Și aceasta, mai ales în contextul în care discursul majoritar este acela că trăim de obicei într-un univers în care nu decidem despre nimic.

Pe de altă parte, declarația pune în evidență faptul că acest exercițiu nu este numai unul politic, dar și unul de securizare generațională a tinerilor, reamintind istoria Uniunii Europene ca un proiect de construcție (și nu de deconstrucție!) a unui bine comun, care, deși imperfect, are nevoie de implicarea creștinilor tineri cu instrumentele democrației pentru a discuta și regla "propunerile sale politice și juridice (ale Uniunii Europene, n.n.) care nu sunt în concordanță cu valorile creștine și cu așteptările multora dintre cetățenii săi". De altfel, declarația amintește că la originea proiectului postbelic de integrare europeană au fost și „catolici devotați”, care au avut ca obiectiv „garantarea păcii, libertății și prosperității”, iar continuitatea trebuie asigurată "în lumina valorilor fondatoare ale Uniunii Europene”. Desigur, acest text conține indirect și criterii de vot clare, însă are meritul de a releva că există o problemă în ceea ce privește interesul de exercitare a dreptului la vot și de asumare a datoriei de a vota. Altfel spus, un dezinteres care se convertește într-un factor favorizant al derivelor extremiste naționaliste de dreapta sau de stânga. 

Ceea ce este important de pus în evidență, credem, legat de această acțiune a Bisericii Catolice, ține de maniera de a se implica public în politică a unei instituții religioase. O implicare bazată atât pe un efort de reapropriere simbolică a ceea ce înseamnă un proiect european care, dincolo de a fi naționalist, este "al tuturor", cât și pe un efort de asumare a unui rol în cetate ca actor al spațiului public, în mod deschis. Un rol care lansează o provocare pentru toți competitorii politici, cu accent pe programe, idei, viziune și strategie în serviciul cetățeanului elector și nu în serviciul interesului politic de partid. 

A doua situație, cu referire la alegerile interne din România. Tot în luna martie, în weekend-ul din 16 și 17, fostul prim-ministru al României, actualul președinte al Senatului, Nicolae Ciucă, însoțit de o delegație importantă (Rareș Bogdan, Beni Oni Ardelean etc.), a vizitat bisericile din diaspora româna din Spania cu scopul declarat de a lua pulsul nevoilor românilor, dat fiind că în biserici se concentrează un număr mare de români cu ocazia slujbelor și cultelor religioase organizate săptămânal. De la Biserica ortodoxă până la cea Adventistă de ziua a șaptea, au fost integrate în programul vizitelor comunitățile religioase diasporice relevante (numeric și ca agenți de influență!). Bineînțeles, aceste vizite fac parte dintr-un program electoral larg al președintelui Senatului Nicolae Ciucă care și-a propus să meargă și în alte comunități religioase din Europa, dar și din Canada și din SUA. De remarcat în acest caz este că niciuna dintre instituțiile religioase reprezentative pentru bisericile vizitate nu a formulat public o declarație de principii nici în privința alegerilor europene, nici în privința alegerilor interne din România. De exemplu, nici BOR, nici Biserica Adventistă de ziua a Șaptea, campioanele beneficiare de fonduri publice în diaspora din resursele bugetare ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pentru proiecte imobiliare și sociale și culturale, în calitatea lor de actori instituționali ai spațiului public, nu s-au demarcat prin vreo poziționare prealabilă ca Biserici care nu sunt în Statsau de Stat (Îndreptarul pastoral al  Sinodului BOR, pe care acesta îl reiterează cu prilejul campaniilor electorale, nu este o declarație de principii, ci un set de norme, reguli și practici de funcționare internă, acompaniate de un set de criterii doctrinare). Adică, în calitatea lor de actori ai sferei publice, care participă la dezvoltarea comună a binelui public în raport cu alegerile care privesc societatea și civilizația. În acest context, turismul electoral favorizat de instituțiile religioase în diferitele adunări cultice este efectul firesc al unei neasumate separații a Bisericii de Stat, bisericile părând a rămâne locuri templare de comerț electoral în politică românească și, deci, surse fecunde de alimentare a discursului manipulativ.  

Prin contrast cu declarația paradigmatică a COMECE (semnată și de episcopul de Oradea Marea, Virgil Bercea), tipul acesta de acțiune, care nu este singular pentru că a fost practicat și în trecut și urmează să fie supralicitat în perioada următoare pe plaiuri mioritice și străine, este expresia faptului că bisericile românești ca instituții și comunitățile de credincioși atașate acestor biserici sunt spații electorale prin excelență, primitoare de politicieni, unii dintre ei susceptibili să alimenteze discursuri de ură și de dezbinare dar și să injecteze incultură politică și iresponsabilitate civică și electorală în numele unor idealuri naționale deturnate. A treia situație descrie la fel de bine această perspectivă pentru că, în plus, deturnează nu numai simbolica instituției religioase, dar și pe cea a religiei.

Tot cu referire la alegerile interne, pentru Primăria Capitalei de această dată, finalul lui martie a fost marcat în media mainstream și în media sociale de imaginile virale cu primarul sectorului 5, (auto)supranumit Piedone, în plină acțiune de strângere de semnături pentru candidatura sa la funcția electivă de prim edil al Bucureștiului. Cu icoana Sfântului Gheorghe, într-o piață, cu gogoși, funie de usturoi în jurul gâtului și Biblia pe masă, Piedone a strâns laolaltă nu numai simboluri naționalist-populiste, dar, mai ales, pe cele de factură religioasă, transformate în leviere de susținere a oportunismului său politic, profitând de o democrație construită profund pe o cetățenie și identitate naționale de apartenență religioasă, ancorată în mod deosebit în tradiția religioasă.

Aceste evenimente autohtone precitate, sunt de două ori interesante. Pe de o parte, pentru că, prin tăcerea lor în sfera publică cu privire la rolul în alegeri, instituțiile religioase românești se oferă implicit ca spațiu electoral în competițiile politice. Pe de altă parte, pentru că religia își pierde funcția civilizatorică și culturală, condamnată de complicitatea tăcută a bisericilor să servească politica de Stat. Evident, istoric și factual vorbind, așa cum spuneam și la început, religia și politică sunt în centrul activității umane, mai ales pentru că împărtășesc spații atât seculare, cât și sacre, intime și publice, teritorii în care bărbații și femeile se guvernează colectiv și se angajează în dezbateri publice confruntându-se cu opiniile private. Dar când religia și biserica sunt instrumentalizate de politic, atunci rolul lor se reduce numai la dimensiunea politică și nu simbolică a votului. În dimensiunea politică a votului, contează în primul rând mizele legate de un partid sau altul și nu cele în raport cu binele umanității. Instituțiile religioase din România sunt într-un moment crucial în care au oportunitatea să se reafirme ca actori în sfera publică în apărarea binelui umanității și a valorilor care nu țin de o campanie electorală sau alta, de un candidat sau altul, în acord cu vocația lor primă, aceea de a-și spune cuvântul în legătură cu dezvoltarea comună și cu alegerile în ceea ce privește civilizația. Demersul COMECE poate fi o manieră interesantă de a acționa și de a se poziționa în raporturi simbolice sănătoase pentru democrația românească dat fiind că, așa cum spunea Alain Caillé, "nu vom ieși niciodată din religie".