Toată luna martie este o oportunitate de a promova în lumea întreagă inițiativele care plasează femeile în centrul atenției publice prin participarea lor la viața socială, politică și economică. În fiecare an, o temă specifică stabilită de Națiunile Unite (ONU) dă naștere la dezbateri și acțiuni în raport cu imperativele feminizării spațiului public. Tema aleasă pentru anul 2024 se intitulează „Investiția în femei: accelerarea ritmului” și are ca scop eliminarea principalelor obstacole care se află în calea atingerii egalității de gen până în 2030. În această perspectivă investiția în femei înseamnă, desigur, acțiuni pentru a preveni ca peste 342 de milioane de femei și fete să nu mai trăiască în sărăcie până în 2030, acțiuni pentru implementarea finanțărilor publice sensibile la gen în condițiile în care, din cauza conflictelor și a creșterii prețurilor, 75% dintre țări ar putea reduce cheltuielile publice până în 2025, acțiuni pentru promovarea trecerii la o economie verde și la o societate securizantă în care vocile femeilor să fie nu numai auzite, dar și ascultate sau acțiuni pentru susținerea agenților de schimbare feminiști știind că organizațiile feministe primesc doar 0,13% din asistența oficială pentru dezvoltare. Dar, înainte de toate, investiția în femei înseamnă o problemă a Drepturilor omului, realizarea egalității de gen rămânând principala provocare a acestora în măsura în care consideram că progresul pentru femei aduce beneficii tuturor.

Realizarea egalității de gen rămâne principala provocare a Drepturilor omului nu numai pentru că progresele înregistrate până acum sunt insuficiente, ci și pentru că sunt încă zone ale vieții sociale care rezistă egalității de gen cum ar fi sportul sau religia. În ceea ce privește sportul, rezistența la egalitate se hrănește cu credințe care „naturalizează” aptitudinile și calitățile sportivilor. Altfel spus, inegalitățile dintre femei și bărbați în sport nu sunt în mod fundamental de natură biologică sau anatomică, așa cum s-ar putea presupune la prima vedere. Inegalitățile dintre femei și bărbați în sport sunt rezultatul unei gândiri sociale. Ceea ce este desemnat ca „rezistență a sportului” la egalitatea de gen nu își are originea în substanța practicii sportului în sine, ci în interiorizarea sexului social în timpul copilăriei și adolescenței care pune bazele alegerilor viitoare. Socializarea primară în cadrul familiei tradiționale române este încă foarte sexuată: băieții sunt împinși să exploreze, încurajați să alerge, să se cațăre, să se joace cu mingea, să ia riscuri, în timp ce fetele sunt ținute aproape de părinți pentru a nu fi rănite sau murdare, pentru a fi protejate. Prin urmare, a investi cu adevărat în femei pentru a accelera progresul în ceea ce privește egalitatea de gen în sport înseamnă, înainte de toate, promovarea și susținerea financiară a acțiunilor de schimbare a mentalității în ceea ce privește socializarea sexuată a copiilor. Printre obstacolele majore care stau în calea acestor acțiuni, două credințe populare merită menționate. Prima este că „sportul este emancipator”, în ciuda faptului că, în mod obiectiv, sportul nu este înzestrat cu această putere și nici nu se definește prin ea. A doua credință care a devenit un imens obstacol în realizarea egalității de gen în sport este că sportul trebuie să fie mixt. Problema este că mixitatea nu produce egalitate. A investi în femei pentru a accelera progresul înseamnă a finanța acțiunile care participă la construcția reprezentărilor egalității de gen în educația din prima copilărie, în cadrul familiilor, la școală, în locurile de joacă și în toate suporturile destinate celor mai mici, inclusiv în industria jocurilor și jucăriilor. Care va fi formațiunea politică dispusă să răspundă – cel puțin prin programul ei electoral – acestei provocări?

 Cealaltă zonă a vieții sociale care rezistă egalității de gen – și care ar trebui să fie observată și abordată în acest an cu mare atenție în programele electorale din România - este religia. Pornind de la credința că Dumnezeul unic și atotputernic este de genul masculin, transpunerea în practică a gândirii religioase monoteiste a contribuit în mod efectiv la consolidarea inegalității de gen. Biblia si Coranul au mediatizat de-a lungul timpului o gândire patriarhală potrivit căreia femeile trebuie să fie supuse bărbaților, iar bărbaților le este rezervată puterea religioasă și accesul la sacru. Este vorba de o gândire religioasă care poate fi regăsită în toate marile tradiții religioase, inclusiv în budismul tibetan atât de seducător astăzi în ciuda fondului său latent de misoginie. Cu toate acestea, în contrasensul structurilor religioase patriarhale, femeile au putut accesa, prin hirotonire, poziții de responsabilitate spirituală de pastorație sau preoție.

În România creștină, însă, bisericile, cu mici excepții, rezistă egalității de gen în ceea ce privește leadershipul religios, fără a tăgădui evidența că, potrivit Evangheliilor, Isus era foarte aproape de femei, atunci când acestea erau tratate de bărbați ca și când ar fi fost persoane de plan secund, chiar dacă apostolul Pavel, exprima în mod puternic ideea că bărbații și femeile sunt egali în Hristos afirmând că „nu există nici bărbat, nici femeie” (Galateni 3, 28). Rezistența la egalitatea de gen a creștinismului românesc în ceea ce privește leadershipul bisericesc conține totuși în fondul ei argumentativ germenii progresului. Ea nu este fondată, ca în sport pe anumite credințe, ci pe tradiție. Or, tradițiile religioase nu sunt altceva decât obiceiuri seculare sacralizate la un moment dat de instituțiile religioase și reprezentanții lor. Prin urmare, din această perspectivă, a investi în femei pentru a accelera progresul înseamnă a finanța acțiunile care ar putea grăbi și facilita sacralizarea normelor sociale universal recunoscute în secolul al XXI-lea. A investi în femei pentru a accelera progresul înseamnă a sprijini financiar bisericile care participă la realizarea obiectivelor stabilite de ONU prin traducerea spirituală a cutumelor seculare actuale în practici religioase de promovare a egalității de gen în sfera leadershipului bisericesc. A investi în femei pentru a accelera progresul în zona socială a religiei este o miză politică majoră. Cum se vor raporta anul acesta – cel puțin –  platformele electorale la gradul de rezistență al bisericilor față de imperativul social al egalității de gen?

A investi în femei pentru a accelera progresul nu este numai voință politica, ci și dragoste în act religios pentru femeie.