Fiind săptămâna trecută în sala în care avea loc congresul Partidului Conservator, la Birmingham, mintea mi-a zburat la alt congres de partid care e pe cale să înceapă la Beijing.

Al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) va fi tot ceea ce congresul conservatorilor britanici n-a fost: coreografie, disciplină și unitate în sprijinul unui conducător atotputernic.

E aproape cert că la congres Xi Jinping va fi numit pentru un al treilea mandat în funcția de secretar general al PCC - ceea ce-i deschide posibilitatea pregătirii terenului pentru a cârmui pe viață. Oricare vor fi fiind sentimentele lor personale, delegații partidului și jurnaliștii chinezi îi vor înălța ode de laudă președintelui Xi.

Contrastul cu Liz Truss, noul premier britanic, nici nu ar fi putut fi mai izbitor. Congresul partidului ei a fost un fiasco. Colegii lui Truss s-au răsculat, presa a tratat evenimentul cu dispreț, iar piețele au fost cuprinse de perturbări. Marele ei discurs a fost întrerupt repetat din public. Delegații au fost obstrucționați pe drumul către și dinspre congres de o grevă a lucrătorilor feroviari. Truss e la putere abia de o lună și un pic, dar deja circulă speculații că ar putea fi debarcată până la Crăciun.

Văzute de la Beijing, toate acestea arată ca o probă în favoarea unui argument pe care Xi îl rostește frecvent: ”Estul se ridică și Vestul decade”. După cum consideră conducătorul chinez, una dintre principalele cauze ale acestei transformări istorice este contrastul dintre ordinea sistemului politic chinez și haosul democrației liberale occidentale.

În epoca pre-Xi, poziția oficială a PCC tindea să fie aceea că democrația occidentală este inadecvată pentru China și că tuturor societăților ar trebui să li se permită să-și construiască propria cale. Dar, ceva mai recent, Beijingul a pornit într-o ofensivă ideologică. El vehiculează ideea unui ”model chinez” pe care restul lumii l-ar putea imita spre propriul său profit.

De-a lungul anilor am auzit mulți directori de companii occidentale oftând de invidie față de capacitatea Chinei de a planifica pe termen lung. Truss și conservatorii ei admit că este un chin să construiești noi proiecte de infrastructură în Regatul Unit. Pe când China a construit în ultimii 20 de ani mii de kilometri de autostrăzi și căi ferate de mare viteză (și, destul de ciudat, grevele nu prea sunt populare printre lucrătorii feroviari chinezi).

Truss a subliniat la Birmingham că obiectivul ei e ”creștere, creștere, creștere”. Și acesta e un lucru despre care China știe câte ceva. După cum observă Banca Mondială: ”De când China a început să-și deschidă și să-și reformeze economia, în 1978, creșterea PIB-ului a depășit în medie 9% pe an, și peste 800 de milioane de oameni s-au ridicat prin forțe proprii din sărăcie”.

Succesul pe termen lung al modelului chinez ar trebui să constituie fundalul perfect pentru revendicarea puterii de către Xi pentru încă multă vreme de acum încolo. Dar, din nefericire pentru el, congresul PCC de luna aceasta survine într-un moment în care fisurile modelului chinez încep să iasă la lumină.

Unul dintre argumentele aduse frecvent în favoarea autoritarismului chinez este acela că el asigură stabilitate politică, ceea ce permite o planificare pe termen lung și un mediu de afaceri predictibil. Dar sub Xi procesul decizional a devenit mult mai puțin predictibil.

Hotărârea cu care susține că PCC trebuie să monopolizeze puterea l-a făcut să intre în conflict cu unele dintre cele mai inovatoare și profitabile companii din China. Politicile lui Xi au dus la diminuarea valorii acțiunilor companiilor tehnologice chineze cu uluitoarea sumă de 2 trilioane de dolari. Luna trecută s-a anunțat că, pentru prima dată după 1990, creșterea economiei chineze va fi mai lentă decât cea din restul Asiei.

Impunerea frecventă a carantinei la care obligă tot mai controversata politică ”zero-Covid” a lui Xi a agravat tensiunile sociale și a inhibat consumul intern. Pe de altă parte, politicile agresive de securitate ale lui Xi - în Marea Chinei de Sud și în privința Taiwanului - au contribuit la o deteriorare accentuată a relațiilor cu SUA. Ceea ce înseamnă că China este acum prinsă într-un război comercial tot mai intens cu SUA. Reprimarea lui Xi din Hong Kong a determinat un exod de peste 100.000 de locuitori ai orașului, dintre care mulți au ales să trăiască în această văgăună infernală, Regatul Unit modern.

Între timp, are loc în sfârșit și de mult prezisa prăbușire a pieței imobiliare chineze (dacă Regatul a construit prea puține locuințe, China a construit prea multe). Fapt care amenință averea corporațiilor și indivizilor, precum și stabilitatea sistemului financiar chinez.

Într-o societate democratică, un conducător cu un palmares inconsecvent ca al lui Xi ar fi vulnerabil la contestare și revocare. Însă în China contemporană e imposibil să existe o dezbatere sinceră cu privire la ce a făcut Xi bine și ce a făcut rău. Reconfirmarea lui în funcție săptămâna aceasta e în primul rând un indiciu al succesului lui de a centraliza puterea și a suprima opoziția. De fapt, doar pentru a fi sigur, înaintea congresului a avut loc o intensificare a represiunii. Spre deosebire de Truss, discursul lui nu va fi întrerupt de cetățeni care strigă: „Cine a votat asta?”

Schimbările frecvente de la conducerea Regatului fac ca țara să pară instabilă. O nouă schimbare a premierului va confirma această impresie și nici nu există vreo garanție că după colț ne așteaptă vremuri mai bune.

Totuși, debandada britanică e mult mai puțin înspăimântătoare și periculoasă decât modelul chinez. Xi este deja cel mai puternic conducător al Chinei de după Mao Zedong. El va pleca de la congresul PCC cu chiar și mai multă autoritate. Dar a investi din ce în ce mai multă putere în mâinile unui conducător a cărui judecată s-a dovedit deja a fi inconsecventă este rețeta unui dezastru. Întrebați-i pe ruși.

Sursa: RADOR