Regatul Unit și Franța ocupă extremitățile opuse ale unui balansoar politic. La trei zile după ce Regatul a ales cu o majoritate imensă un guvern centrist, pragmatic, Franța s-a dus în extrema opusă. Alegerile generale de duminică au dus la un parlament blocat, în care extrema dreaptă și extrema stângă au câștigat deopotrivă teren, comentează Gideon Rachman în The Financial Times.

Perioada britanică de haos politic, începută cu votul pentru Brexit din 2016, e posibil să se fi încheiat în sfârșit. Însă în Franța probabil că tocmai a început o perioadă prelungită de instabilitate politică.

Ușurarea produsă de faptul că Reuniunea Națională (RN) de extrema dreaptă a evoluat sub așteptări la a doua rundă nu poate ascunde faptul că zona de centru a politicii franceze continuă să intre la apă - și, odată cu ea, și autoritatea președintelui francez Emmanuel Macron. Calmul de la Londra din noaptea alegerilor a fost într-un contrast puternic cu atmosfera tensionată de la Paris de duminică seară.

E un ghinion faptul că ciclurile politice francez și britanic sunt atât de desincronizate. În ciuda rivalității lor instinctive, ar fi cât se poate de logic ca ele să coopereze. Sunt vecine, sunt democrații și au populații de o mărime similară. Ambele își păstrează vestigii ale simbolurilor deținute de marile puteri, cum ar fi armamentul nuclear și locul permanent în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă acum nu mai dețin puterea economică pe baza căreia se poate revendica un asemenea statut.

Ambele țări au încercat să joace un rol de prim-plan în abordarea internațională a schimbării climei. Ambele iau foarte în serios amenințarea Rusiei lui Vladimir Putin și sunt susținătoare ferme ale Ucrainei. În ultimele decenii Franța și Regatul Unit au fost totodată principalele două mari puteri militare ale Europei - deși situația s-ar putea schimba în timp, prin reînarmarea Germaniei.

Însă capacitatea Regatului de a exercita o influență reală asupra viitorului Europei a fost obstrucționată de Brexit, care a plasat Londra în afara unor structuri politice esențiale ale Europei și a lăsat în urmă-i un sentiment de neîncredere și falimente instituționale. În absența Regatului, Macron a profitat de ocazie pentru a-și prezenta o viziune ambițioasă referitoare la viitorul Europei. Însă abilitatea lui de a revendica conducerea intelectuală a Europei e acum probabil să dispară, odată cu mandatul politic intern conferit de francezi.

Dar problemele internaționale cu care se confruntă Regatul, Franța și Europa în întregul ei e cel mai probabil să se agraveze în anul următor. Războiul din Ucraina e în prezent blocat, iar nervozitate provocată de o posibilă izbândă a Rusiei ia amploare. O a doua președinție Trump presupune riscuri evidente pentru NATO și pentru sistemul comercial mondial. Acestea, la rândul lor, pot periclita pe viitor prosperitatea și securitatea Europei.

Teoretic, reacția evidentă la aceste amenințări comune ar fi ca Parisul și Londra să colaboreze mult mai strâns - și să insiste pe o mai mare cooperare europeană pentru a-i reduce continentului vulnerabilitatea în fața unei lumi tot mai periculoase.

În realitatea, ultimele preschimbări politice din Franța și Regat vor face mult mai dificil acel gen de cooperare. Dacă politica externă franceză va începe să reflecte mai fidel prioritățile extremiștilor, se va ajunge la o evidentă ciocnire cu viziunea noului cabinet britanic al lui Starmer. Ambele extreme franceze, dreapta și stânga, sunt mai apropiate de Rusia lui Putin decât Macron și Starmer deopotrivă.

Internaționalismul cu tentă verde al lui Starmer e în mod vădit mai apropiat de actuala politică a guvernului german, condus de social-democratul Olaf Scholz. De altfel noul ministru britanic de externe David Lammy a călătorit, încă din a doua zi după preluarea funcției, la Berlin, unde a fost primit cu acea căldură care îi e rezervată de obicei ministrului francez de externe.

Starmer și Lammy sunt instinctiv pro-Europa și sunt obligați să-i facă față unei realități în care Regatul nu mai face parte din UE - dar guvernul laburist a promis că nu va anula Brexit-ul. Ei vor în schimb să negocieze un nou pact de securitate cu UE, însă vor ca în acel text „securitatea” să fie definită într-un sens extrem de general, cu potențialul de a include o gamă de domenii atât de diversă precum energia, clima și rezervele minerale cruciale. Aceasta ar putea constitui o pârghie pentru a deschide și mai mult ușa cooperării înntr-un sens mai larg cu UE - fără a se atinge totuși de chestiunile delicate (și esențiale) ale participării britanice la piața unică ori uniunea vamală ale UE.

Ideea laburistă a unei cooperări mai strânse cu UE a fost primită cu căldură cu ocazia vizitelor lui Lammy în Germania, Polonia și Suedia. Însă reacția Franței la propunerea laburistă a unei nou pact de securitate va rămâne una vitală. În timpul negocierilor prelungite privind Brexit guvernul francez a jucat un rol crucial în opoziția la tentativele britanice de a „alege pe sprânceană” ce elemente atractive ale apartenenței la UE ar fi dorit să păstreze, descotorosindu-se în schimb de orice obligație.

Din nefericire, se pare că Franța va fi preocupată o vreme de luptele interne și ar putea trece multe luni până când își va fi format un guvern capabil să răspundă coerent la problemele europene. Iar acest lucru va constitui o problemă, nu doar pentru Regat, ci și pentru UE.

Scrutinul din Franța mai transmite și un mesaj de natură a genera incertitudine referitor la alegerile din SUA. Nu trebuie avută încredere în sondajele de opinie. Toate sondajele realizate de entități respectabile au prognozat că RN va ajunge cel mai numeros bloc din parlamentul francez. Dar în cele din urmă partidul lui Marine Le Pen s-a clasat al treilea. Oare și avantajul lui Donald Trump din sondaje, micuț dar consecvent, să fie mai puțin sigur decât pare?

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA