Juncker (PPE), Schulz (PSE), Verhofstadt (ALDE), Bove/Keller (Verzi), Tsipras (GUE) ï  cinci candidati si jumatate! Unul dintre aceste nume va avea un rol decisiv in urmatorii cinci ani asupra vietii cotidiene a romanilor, fie si pentru simplul fapt ca acesta va fi la originea unei bune parti din legile aplicabile in Romania (unele estimari situeaza legislatia adoptata la Bruxelles la peste 70% din legislatia aplicabila  in Romania). Parlamentul European a promis alegatorilor ca presedintele Comisiei va fi decis in functie de rezultatul alegerilor, insa promisiunea este interpretabila, iar miza mare.

Anul 2014 ï an de cotitura in istoria europeana?

Pentru prima data in istoria Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European vor conta in determinarea Presedintelui Comisiei Europene (articolul 17.7, Tratatul UE*), o sansa unica pentru cetatenii europeni de a se implica in conturarea politicii si politicilor europene. De altfel, conform sondajelor de opinie Eurobarometru, o majoritate a europenilor declara ca posibilitatea de a influenta alegerea Presedintelui Comisiei Europene este un factor care ii va determina sa participe la votul prevazut pentru 24-25 mai. Avand in vedere faptul ca prezenta la alegerile europene a scazut constant din 1979, an in care s-au desfasurat primele alegeri europene pana astazi, pariul nu este mic.

Dincolo de cresterea participarii la vot, miza esentiala tine de vechea lupta intre curentul federalist si cel interguvernamental. In termeni institutionali, acesta opune pe de o parte Comisia si Parlamentul, care isi doresc o Uniune Europeana cu cat mai multe competente (pe modelul unui stat federal) si, pe de alta,  sefii de stat si de guvern, regrupati in Consiliul European, care apara competentele nationale.

Privita in acest context, initiativa partidelor europene de a numi candidati pentru presedintia Comisiei, incurajata de Barroso, nu poate fi vazuta decat ca o interpretare a articolului 17 favorabila curentului federalist. Greu de refuzat de catre sefii de stat si de guvern europeni aceasta propunere pentru mai multa democratie, fara a atrage oprobriul public. De altfel, remarcile sceptice ale Angelei Merkel pe marginea acestui subiect au fost rapid infierate de catre sustinatorii procesului.

Zarurile nu sunt inca aruncate. Strategii europene, strategii nationale

Nu au promis partidele politice europene mai mult decat pot oferi? Social-democratii au promis alegeri primare interne la care au renuntat in cele din urma pentru a il inscauna pe presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, drept candidat  (acesta a fost ales cu 91% din voturi la congresul tinut pe 1 martie la Roma). Liberalii au preferat si ei sa evite o alegere directa intre cei doi candidati anuntati ï belgianul Guy Verhofstadt si finlandezul Olli Rehn. Dupa ce a aspirat la functie si in 2004 si in 2009, Verhofstadt, liderul grupului liberal din Parlamentul European si fost prim-ministru al Belgiei, a fost uns pe 1 februarie drept candidat oficial pentru presedintia Comisiei, lui Rehn  oferindu-i-se in schimb ïo functie importanta la nivel europeanï.

La cealalta extrema s-au situat Verzii ï acestia au organizat alegeri primare deschise nu doar membrilor, ci tuturor cetatenilor europeni. Participarea a fost, insa, mult sub nivelul asteptarilor, iar rezultatul anuntat pe 28 ianuarie a fost foarte strans: 11.791 de voturi pentru Jose Bove, 11.726 pentru Franziska Keller. Fideli angajamentului democratic, verzii au propus acest duo pentru Presedintie poate si pentru a impaca cele doua mari partide verzi din Europa, cel francez si cel german. In realitate acest gest poate fi interpretat si ca o recunoastere a faptului ca sansele de a castiga batalia sunt inexistente. Comunistii au incercat si ei sa dea o lovitura de imagine, numindu-l candidat pe tanarul grec Alexis Tsipras, mult-mediatizat in contextul crizei din Grecia.

In fine, popularii europeni au fost ultimii care si-au numit candidatul, pe 7 martie, in persoana fostului prim-ministru luxemburghez si presedinte al Eurogrupului intre 2005-2013, Jean-Claude Juncker. Ales in defavoarea comisarului francez pentru piata interna, Juncker este un veteran al culoarelor de la Bruxelles, fiind ultimul dintre negociatorii Tratatului de la Maastricht (1992) care inca activeaza in politica. Anumite voci nu ezita sa denunte un simulacru democratic din partea dreptei:  Juncker nu ar viza de fapt presedintia Comisiei, ci pe cea a Consiliului European, lasand unda verde sefilor de stat, in frunte cu Merkel, pentru a propune candidatul preferat la sefia Comisiei. Pe de alta parte, socialistii ar lucra deja la o coalitie cu liberalii si verzii pentru a se asigura ca au majoritatea necesara pentru a isi impune optiunea in Parlamentul European. Sondajele indica un scor extrem de strans intre populari si social-democrati, iar numarul mare de mandate pe care il vor avea partidele non-afiliate eurosceptice complica  si el calculele.

Urmatoarea Comisie Europeana si locul Romaniei

O prima constatare este una care nu ar trebui sa ne mire:  cu exceptia lui Tsipras toti candidatii provin din cele sase state fondatoare ale UE. Sunt, de asemenea, obisnuiti ai institutiilor europene, cu o vasta experienta bruxelleza, fluenti in engleza, franceza si germana. Este clar, insa, ca alegerea viitorului presedinte al Comisiei nu va tine atat de calitatile personale, cat de jocul negocierilor politice. Este, de asemenea, cert ca PPE-ului ii va fi greu sa mentina situatia actuala, in care detine si presedintia Comisiei si pe cea a Consiliului European. In Consiliu, situatia este asemanatoare cu cea din viitorul Parlament. Aici PPE-ul are un usor avans cu 12 pozitii de sef de stat si de guvern, PES-ul avand 10. Totul depinde de ce functie va fi considerata mai importanta dintre cele doua de catre populari.

Daca acestia decid ca presedintia Comisiei Europene este mai importanta strategic, asa cum este probabil, inseamna ca structura colegiului de comisari va fi preponderent la dreapta. Mai mult decat atat, un presedinte al Comisiei din PPE va favoriza pentru posturile cheie din colegiu comisarii cu aceeasi orientare politica. Guvernul de la Bucuresti va trebui sa tina cont de aceste realitati politice in nominalizarea unui candidat si vizarea unui portofoliu, cu atat mai mult cu cat batalia va fi acerba pentru portofoliile cu adevarat importante dintre cele 28 oferite.

Daca, pe de alta parte, social-democratii reusesc sa stranga o majoritate clara pentru Schulz, atunci guvernul lui Victor Ponta este intr-o pozitie favorabila, de care trebuie insa sa profite propunand omul potrivit pentru postul potrivit. Aceasta cu atat mai mult cu cat, conform sondajelor, PSD-ul va avea o delegatie importanta in Parlamentul European.