Trei dezbateri electorale infectate de logicile mediatice, de conținut tik-tok-abil, dar, mai ales, de referințe și simboluri religioase, instituționalizate à outrance și utilizate populist. Marii absenți au fost politica și convingerile morale personale.

Candidații au trecut la televizor, s-au proiectat pe ecran, sistemul mediatic extins - media clasice și sociale – condiționând puternic și vizibil reprezentările sociale despre campania electorală, dezbaterea electorală, temele de interes public, răspunsurile și figurile care sunt prezidențiabile pentru România și care nu… Însă, naturalizarea nonșalantă a religiei în politică românească și în dezbaterile electorale televizate proaspăt încheiate, cu referințele lor clasice - jurământul pe Biblie, crucea, poza pioasă a candidaților când vine vorba de teme precum suferință, boală, securitatea electoratului, copii și familia tradițională, clamarea dezvăluirii adevărului care îi va face liberi pe români în ipoteza în care « voi fi președintele României » – se dovedește a fi centrul ideologic al populismului candidaților, dar și opiumul electoratului care este gata să se emoționeze la vederea unei Biblii, plimbată nerușinat, în discurs sau « în carne și oase » de la o gură la alta, de la un candidat la altul. Până și cei mai « pozitiviști » prezidențiabili, au intrat în hora populismului religios, frenetic prizat de majoritatea candidaților în aceste trei castinguri electorale, nu de pe înălțimea Bibliei, dar pe înălțimea Adevărului pe care îl vor dezvălui românilor, dacă vor fi președinți. 

Or, Adevărul nu este compatibil cu puterea politică și seculară/laică și nici în adecvare cu status-ul politic la care aspiră candidații. Dar, candidații și media au înțeles într-un acord tacit să excludă politica din dezbaterea electorală și să introducă politica religiei. O politică ce îmbină politica instituțiilor religioase care au făcut acomodamente rezonabile cu statul și clasa politică aflată la putere (de stânga, de dreapta, de centru sau de extreme), cu variabila sociologică religioasă care explică comportamentul de vot al electorilor și cu ideologiile mesianice, construite pe referințe religioase, fie ele populiste, umaniste sau conservatoare. Evident că populismul se referă foarte des la popor, iar în perioade electorale poporul este subiectul care acaparează dezbaterea  electorală. Dar poporul, așa cum spuneam și în alte părți, nu este o referință particularizantă și specifică deoarece există mai multe concepții despre democrație. 

Populismul rămâne un „rău democratic”, o expresie a corupției și privilegiilor clasei politice, legat în mod special de ideologiile de extremă (dreaptă și stângă). Însă, în cele trei dezbateri electorale, populismul mediatic, ca stil de comunicare impus candidaților de logicile media, a virat în populism religios. Centralitatea unei figuri carismatice, conducerea carismatică, retorica vocii poporului, discursul salvatorului și ancorarea antisistemică și ideologică s-au convertit în retorica inspirată din tipare religioase, utilizând aceleași categorii (de obicei descriind fenomene religioase) precum cultul conducătorului, al supraomului care are o dimensiune profetică și este capabil de miracol, acolo unde nimic nu mai are forță. Evident totul încoronat cu restabilirea suveranității poporului și a Adevărului. În acest sens, cele trei dezbateri au produs „un efect de biserică” (Debray 2000) și legitimat o anume „realitate” a alegerilor și un anume „adevăr” al unei informații și comunicări electorale pe care am sintetizat-o în decalogul de mai jos, un decalog ca expresie a modurilor în care Biblia a fost deturnată și în care religia și populismul religios au înlocuit politica în prestațiile televizate ale candidaților. 

1. Biblia politizată promite un paradis și o mântuire terestre.

2. Biblia politizată joacă un rol în explicarea și exercitarea votului.

3. Biblia politizată promite Adevărul secular, construit și consimțit de sus în jos.

4. Biblia politizată promite coexistența, imposibilă de altfel, a binelui votului util cu binele votului populist.

5. Biblia politizată promite o ordine socială dincolo de ordinea legală.

6. Biblia politizată promite returul demnității poporului român la masa celor mari, un popor al lui Dumnezeu, dar nu un popor al unei națiuni.

7. Biblia politizată promite o includere a poporului din afara țării, diaspora, în poporul interior, care îl așteaptă nu ca un tată pe fiul risipitor, ci ca un frate al fiului risipitor.

8. Biblia politizată promite liberul arbitru, dar bine temperat de fatalismul cultural al tradiției a « ceea ce se cade și ceea ce nu se cade ».

9. Biblia politizată promite restaurarea puterii instituțiilor, clamată prin puterea mesianică a « Eu, Președinte al Republicii… » (ca să citez o expresie devenită cultă, folosită de fostul președinte francez François Hollande în campania electorală!).

10. Biblia politizată promite o cetățenie civică, incompatibilă însă cu guvernanța mesianică.

Dincolo de acceptabilitatea religiei civile în politică, populismul religios este o patologie neacceptabilă, o boală care nu i-a alertat încă pe politicienii și instituțiile religioase. Deși este timpul...