Evenimentele bizare de la nord de graniță au fost amuzant de urmărit. Noua Lege a Delictelor Urii din Scoția s-a comportat ca o păcăleală de 1 aprilie fără final. Poliția scoțiană a fost inundată cu mii de plângeri - cam 60 de reclamații pe oră - privind presupuse infracțiuni din ură, inclusiv la adresa scriitoarei JK Rowling și a premierului scoțian însuși [Humza Yousaf, cel care a promovat cel mai mult legea - n.trad.], scrie Ella Whelan.

Ba chiar cineva a reclamat-o până și pe Siobhian Brown, ministrul victimelor și comunității al lui Yousaf, ceea ce a determinat-o să afirme că legea guvernului ei a provocat o „isterie”.

Sunt ușor de arătat cu degetul atentatele la libera exprimare din alte țări. Irlanda e într-o situație similar de periculoasă de a deveni un caz de țicneală în privința liberei exprimări. Însă nici noi, cei din Anglia și Țara Galilor, n-ar trebui să ne culcăm pe-o ureche.

Dată fiind seria de legi de cenzură adoptate în ultimii ani, poate că a fost imprudent din partea premierului Rishi Sunak să-și mustre omologul scoțian. Are dreptate să afirme că Anglia are „o tradiție mândră a liberei exprimări”, însă acea tradiție, pentru care au luptat unii precum activistul pentru libertăți politice din secolul 17 Freeborn John, a fost mereu contestată.

Din vremurile ereziei și trădării până la conceptul modern de „jignire”, libertatea exprimării nu a fost niciodată absolută - în fapt, a fost mereu periclitată.

Cu siguranță nu Scoția a venit prima cu ideea de a face din „ură” o circumstanță agravantă în codul penal. În 2022-2023, poliția a înregistrat 145.214 de delicte în Anglia și Țara Galilor „în care una sau mai multe dintre versiunile de delict din ură monitorizate la centru a fost considerată a fi un factor motivant” - o creștere serioasă de la an la an.

Iar noi nu înregistrăm doar delictele din ură, ci și „incidente din ură non-penale”. Această etichetă complicată e pentru acele „delicte din ură” care nu sunt de fapt delicte - doar o modalitate prin care delatorii pot obține atenția de care au nevoie din partea poliției, fără a se lua absolut nici o măsură în privința respectivă. Peste 6.489 de astfel de non-delicte au fost înregistrate anul trecut în iunie-noiembrie în Anglia și Țara Galilor.

Pe când era ministru de interne, un discurs ținut de Amber Rudd a fost reclamat la poliție drept „incident de delict din ură” de către un profesor de la Universitatea Oxford. Departe de maxima juridică „tot ce nu e interzis e permis”, pare că trăim acum după regula cum că tot ce nu-i place cuiva poate fi ilegal - dacă te plângi suficient de gălăgios de acel lucru.

Știe oare Sunak ce legi există în monitorul oficial al propriei sale țări?

După ce s-a bucurat pe Twitter de moartea eroului național căpitanul Tom Moore, Joseph Kelly a fost arestat pe baza Articolului 127 al Legii Comunicării din 2003. Conform acesteia, a-ți exprima o opinie „extrem de jignitoare sau de un caracter indecent, obscen ori amenințător” te poate trimite după gratii.

Firește că a scrie pe Twitter „arzi bătrâne, aaaaaarzi” nu a fost prea frumos - dar ar trebui să fie ilegal?

Legea Siguranței Online, adoptată anul trecut, numește efectiv niște milionari din Silicon Valley, imposibil de tras la răspundere în jurisdicția noastră, în calitatea de cenzori care pot decide ce putem și ce nu putem să spunem pe internet. Mai rău chiar, încurajează Ofcom [autoritatea britanică de monitorizare a audiovizualului - n.trad.] să joace rolul polițistului care decide ce e discurs acceptabil online. Și nici nu am apucat măcar să ajung la Legea Poliției, Infracționalității, Condamnărilor și Instanțelor, care interzice protestele prea „zgomotoase”.

Nu suntem o țară guvernată de iubitori ai libertății. De fapt, politicienii par să-și petreacă cel mai mult timpul căutând modalități de a limita dezbaterea liberă sub pretextul protecției populației. Destul de frecvent se trezește câte un parlamentar să propună incriminarea misoginismului ca delict din ură, o măsură care pare foarte frumoasă pe dinafară, dar care în fapt nu servește decât la a invita și mai mult intervenția poliției în viețile și conversațiile noastre private.

La fel și cu Legea Egalității - mult îndrăgită de războinicii de tastatură și reclamagii din birouri - care pretinde că îi protejează pe cei vulnerabili, dar a fost utilizată ca justificare pentru cenzura politică. Priviți numai războaiele genurilor - în care activiștii din ambele tabere, transsexuali și anti-genuri, invocă legislația pentru a țipa: „Nu ai voie să spui asta!”

Drept rezultat, dezbaterea publică devine mai vulgară, mai tensionată, exagerat de delicată.

Provocarea lansată de JK Rowling guvernului scoțian e admirabilă - câteodată e nevoie de o femeie cu un curaj formidabil și cu un portofel și mai formidabil pentru a-i devoala cacealmaua unui cenzor meschin.

Însă neîncrederea noastră în libera exprimare - de la politicianul care vrea să cenzureze până la cetățeanul căruia-i place să toarne - nu se va schimba de la o zi la alta doar pentru că a intervenit o celebritate.

Mulți cred că libera exprimare autentică, neîngrădită de restricții juridice sau de supervizarea companiilor tehnologice, ar duce la debandadă - un vacarm de delicte din ură și dezinformare. Eu nu sunt atât de convinsă. Unicul mod de a combate discursul rău - chiar și discursul urii - e cu și mai mult discurs. Nu putem interzice ura - e o emoție necesară și uneori puternică.

Scoția și Irlanda ne-au arătat ce se poate întâmpla atunci când oamenii de rând se culcă pe o ureche în privința necesității unei dezbateri publice libere și deschise. Haideți să nu facem și noi aceeași greșeală.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA