Secțiunea cu privire la liceele pedagogice lipsea din varianta făcută publică și supusă consultărilor, în timp ce învământului preuniversitar agricol, sportiv, de artă, militar și chiar celui din penitenciare aveau secțiuni distincte.

Scrisoarea publică a Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice (ANCLP) vine în urma încercărilor repetate de a obține informații cu privire la eventuale modificări. În varianta Câmpeanu, din iunie 2022, liceele/colegiile care pregătesc învățători/învățătoare și educatori/educatoare nu se regăseau, în timp ce proiectul prevedea secțiuni speciale pentru alte specializări (agricultură, sport, profil militar).

"Ce prevede forma revizuită și îmbunătățită a proiectului, formă elaborată sub coordonarea noului ministru al educației, nu știm cu certitudine, deși dna ministru a dat asigurări că revizuirea și finalizarea proiectelor noilor legi ale educației se va face cu consultarea specialiștilor/experților în domeniu." -  întreabă, într-o scrisoare publică, prof dr Mircea Bertea, președintele ANCLP.  

Potrivit asociației, surse din interiorul ministerului au lăsat să se înțeleagă că, în varianta revizuită și «îmbunătățită» a proiectului, liceele și colegiile pedagogice nu vor mai școlariza în specializările învățător și educatoare, școlarizarea pentru aceste specializări fiind rezervată exclusiv învățământului universitar.

„Ceea ce știm cu certitudine însă este că niciun specialist/expert de la liceele și colegiile pedagogice, membre ale Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice, nu a fost consultat sau invitat la dezbateri/analize pe propuneri și optimizări ale proiectului Cîmpeanu”, se mai arată în luare de poziție a ANCLP.

Asociația are reprezentativitate națională, toate liceele și colegiile pedagogice din țară, cu două excepții, fiind înscrise.

Asociația întreabă public: 

  • „Cu cine s-a consultat ministerul, care sunt experții pe învățământ preuniversitar pedagogic cu care colaborează ministerul și de ce nu-i știm și noi, în condițiile în care legea în vigoare obligă la acest lucru?!
  • Unde este transparența obligatorie premergătoare deciziilor fundamentale din Educație?!”

Reamintim că o primă variantă a proiectului legii educației intitulat România educată a fost dată spre consultare publică în iulie 2022.

Ulterior, în august, ministrul anunța că au centralizat 9000 de solicitări de modificare a proiectului. 

De atunci a urmat demisia ministrului Sorin Câmpeanu, în septembrie 2022, în urma scandalului de plagiat cu privire la un curs al său. 

Ligia Deca, fosta consilieră a președintelui Klaus Iohannis, în probleme de educație, a preluat mandatul. În prima conferință de presă, a reamintit de cele 9000 de amendamente la proiectul de lege. De atunci ministerul nu a mai vorbit despre aceste modificări și părțile implicate, experții cer transparență într-un proces atât de important.

Fiecare sector aduce drept argument rezultatele dovedite de-a lungul timpului și faptul că deciziile fără consultări pot perturba grav procesul educațional.