Articol de Ștefan Bratosin, prof. univ. dr. în Comunicare publică și politică la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3 (Franța).

Două evenimente, puternic mediatizate, care au focalizat recent atenția opiniei publice nu numai în România, ci și în lumea întreagă au pus în evidență rolul major al memoriei în producția de sens politic. Primul eveniment a avut loc pe 6 februarie 2024, când președintele rus Vladimir Putin a fost intervievat timp de două ore de către jurnalistul american Tucker Carlson. Un interviu publicat pe internet în noaptea de vineri, 9 februarie 2024, și marcat de faptul că președintele rus își așază răspunsurile pe fondul unei lecții de istorie prin care aduce în centrul atenției memoria formarii statului rus începând din anul 862 și rolul acestei memorii în explicarea și înțelegerea conflictului actual în care este implicat. Între timp, al doilea eveniment are loc, în seara zilei de joi, 8 februarie 2024, când președintele american Joe Biden – pentru a dezminți un raport al Departamentului de Justiție publicat în aceeași zi – a convocat de urgență o conferință de presă la Casa Albă și și-a apărat abilitățile intelectuale: „Memoria mea este bună”. În ultimul moment, însă, la o ultimă întrebare legată de războiul din Orientul Mijlociu, îndoiala privind  buna memorie a președintelui american este reactivată în spațiul public: „Inițial, președintele Mexicului, Sissi, nu a vrut să-și deschidă granița”, a răspuns Joe Biden confundând astfel Mexicul și Egiptul.  

Dincolo de tot ce separă și opune acești doi șefi de stat, tulburător în mediatizarea acestor evenimente este reunirea lor într-o ilustrare scandaloasă – metafizic vorbind – a teoriei memoriei formulată de Hannah Arendt. Vladimir Putin și Joe Biden vin în aceste evenimente din direcții diferite, cu intenția de a merge în locuri diferite, dar se regăsesc reuniți mediatic amândoi într-o preocupare politică inconturabil comună, și anume cea a felului cum este sau poate fi folosită memoria în spațiul public. Pe de o parte, în demersul mediatic al lui Vladimir Putin, recursul la memorie este justificat prin rolul capital pe care îl joacă memoria în formarea identității politice a unei comunități, prin faptul că modul, în care evenimentele trecute sunt interpretate și transmise de-a lungul generațiilor, influențează conștiința colectivă a unui popor, precum și prin aportul esențial al memoriei în procesul de înțelegere al prezentului și direcționare a acțiunii politice către un viitor promis sau/și așteptat. Pe de altă parte, prin demersul său mediatic, Joe Biden vrând să răspundă acuzațiilor privind lacunele de memorie observate în intervențiile sale publice, subliniază rolul pe care îl acordă memoriei individuale în responsabilitatea morală, evidențiind capacitatea – „memoria mea este bună” – de a-și aminti și de a-și judeca propriile acțiuni. Astfel, pe fondul unui joc în care memoria colectivă intră mascată în memorie individuală și memoria individuală în memorie colectivă, pe scena politică atât pentru Vladimir Putin cât și pentru Joe Biden „organizarea polisului, asigurată fizic de metereze și garantată fizionomic de legile sale – ca nu cumva generațiile ulterioare să-și schimbe identitatea până să-l facă de nerecunoscut – este un fel de memorie organizată. Ea promite actorului muritor că existența lui trecătoare și măreția trecătoare nu vor lipsi niciodată din realitatea care vine din a fi văzut și auzit și, în general, din apariția în fața publicului semenilor săi.”  (Hannah Arendt, La condition de l’homme moderne, Paris, Calmann-Lévy, 1983, p. 222, tr.n.)

Desigur aceste două evenimente, ca toate evenimentele mediatice au o speranță de viață relativ scurtă. Rămâne totuși problema pe care o pun ele, și anume cea a rolului politic acordat memoriei colective și memoriei individuale în procesul producției de sens în spațiul public. Este vorba de o problemă majoră a cărei virtualitate solicită o actualizare recurentă și cu precădere accentuată mai ales în momentele de tensiune sau decizie politică. Vladimir Putin este în război, Joe Biden se pregătește pentru o nouă candidatură la președinția Statelor Unite ale Americii. Nu este deloc anodin felul în care un candidat actualizează rolul politic al memoriei atunci când vrea să își dea mijloacele necesare ca să construiască o opinie publică sau ca să-și convingă electoratul. Astfel, chiar dacă în perspectiva electorală românească a anului 2024, cele două evenimente mediatice apar a priori lipsite de interes, ele poartă simbolic o lecție profundă despre rolul politic al memoriei. Memoria este un instrument politic care, înainte de a produce sens într-o campanie electorală, cere să i se atribuie lui însuși un sens care să îi permită să treacă de la o existență conceptuală la o realitate istorică. Nu este, prin urmare, deloc lipsită de interes observarea îndeaproape a sensului pe care îl vor da memoriei candidații prezenți anul acesta pe diferitele afișe electorale din România. Exercițiul va fi cu siguranță dificil într-un context în care transcendența uitării perpetuează prejudecățile și stereotipurile, minimalizează sau ignoră adesea contribuțiile minorităților, estompează diviziunile politice și sociale semnificative din perioada interbelică, în special în ceea ce privește ascensiunea fascismului și a antisemitismului, trece cu vederea represiunea politică, cenzura și manipularea istoriei sub regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu, idealizează acel regim pentru aspectele sale de stabilitate economică, exercită o foarte vagă reactivare a imaginilor și provocărilor politice și sociale ale recentei tranziții către democrație și economia de piață. Exercițiul va fi dificil, dar formator pentru înțelegerea actorilor și a discursurilor lor care se vor opune în arena publică. 

Interviul lui Vladimir Putin și conferința de presă a lui Joe Biden i-a reunit pe cei doi președinți în aceeași galeră: memoria ca grilă de evaluare a acțiunii politice. Fără distincție în ceea ce privește poziționarea pe tabla de șah a spațiului public românesc, memoria ca grilă de lectură a acțiunii politice va reuni anul acesta și protagoniștii de pe scenele electorale românești fie ele mai mici sau mai mari. Ea va modela înțelegerea prezentului și a viitorului prin amintirea evenimentelor trecute, a politicilor anterioare și a experiențelor istorice. Ea va identifica modelele recurente în profilul candidaților, narațiunile selective prin care aceștia își justifică programele și-și promovează obiectivele politice, valorile, credințele și afilierile lor ideologice. Ea va readuce în atenția candidaților angajamentele și promisiunile electorale din trecut, va reactiva responsabilitatea și responsabilizarea lor față de electori, va produce motivările mai mult sau mai puțin obscene pentru a se disculpa de repetarea greșelilor.