Interviul pe care Putin i l-a acordat lui Tucker Carlson, fost jurnalist pentru rețeaua conservatoare Fox News, nu a fost un interviu, ci un exercițiu de propagandă nelimitată.

Conversația, de fapt un monolog al autocratului rus, a durat mai bine de două ore, iar jurnalistul american, care a obținut, fără îndoială, un mare succes mediatic, a putut să stea la mică distanță de Putin, în loc de cei șase metri care l-au despărțit de Macron (la acea masă albă uriașă cu ornamente aurii) sau de alți lideri occidentali cu puțin timp înainte de începerea invaziei din Ucraina, comentează Joaquim Coll, istoric si jurnalist, în cotidianul spaniol 20 Minutos.

Carlson a acționat ca un anti-jurnalist, deoarece în niciun moment nu a contrapunctat sau pus la îndoială narațiunea Kremlinului care justifică agresiunea împotriva Kievului. De îndată ce a început pseudo-interviul, Putin a efectuat o trecere în revistă lungă și plictisitoare a istoriei Rusiei, cu un accent naționalist marcat și cu citări de lecturi conspiraționiste, pentru a-și justifica acțiunile criminale.

Vestea bună este că a exclus extinderea conflictului în Polonia și Țările Baltice, pentru că asta ar duce, a argumentat el, la un război nuclear devastator pentru toate părțile. Totuși, nimic nu trebuie crezut din ce spune Putin și teama care există în nordul și estul Europei este de înțeles, cu atât mai mult când în mai puțin de un an l-am putea avea pe Donald Trump la Casa Albă.

Republicanul nu crede în NATO și este împotriva ajutării Ucrainei, așa că pe termen mediu noi, europenii, ne-am putea confrunta cu un scenariu în care apărarea noastră nu ar avea sprijin american vital. În orice caz, chiar acum cea mai mare greșeală ar fi să aruncăm prosopul în Ucraina, chiar dacă războiul va fi mai lung decât credeam, deoarece o victorie a lui Putin ar deschide ușa unor noi agresiuni.

Personajul are trăsături psihopatice, iar în interviu a transmis un mesaj tulburător despre crearea unui supraom modificat genetic ("atlet, om de știință sau militar"). Putin a declarat că acest lucru este deja posibil. Nu a detaliat altceva, dar este suficient pentru a bănui la ce trebuie să lucreze. Când cineva vorbește despre crearea unui supraom, trebuie să începi să tremuri. Naziștii au încercat-o cu experimente rasiale atroce, masacre, pe de o parte, și creșterea sistematică a copiilor arieni, pe de altă parte.

Și Hitler personal a încercat-o luând droguri, deși a reușit doar să se otrăvească și să-și agraveze tulburarea bipolară.

Există o mulțime de zvonuri despre starea de sănătate a lui Putin, deși interviul a servit pentru a nega că acesta este bolnav. Din nefericire, lumea se află în mâinile unui președinte american, Joe Biden, care nu-și mai amintește ce face, a unui lider chinez, Xi Jinping, obstinat și dictatorial, și a unui rus mesianic. Pentru a înrăutăți lucrurile, Trump ar putea reveni la putere la sfârșitul anului.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA