Începând cu luna trecută, viața normală din Ramallah – un oraș din Cisiordania cunoscut de obicei pentru o populație tânără și pentru o viață de noapte agitată – a fost redusă la tăcere.

După atacul furibund al militanților Hamas din 7 octombrie, forțele israeliene au lansat numeroase atacuri în Cisiordania, arestând oameni din diverse pături sociale: studenți, activiști, jurnaliști, ba chiar și oameni care doar au postat mesaje în sprijinul Gazei, relatează The New York Times.

O serie de atacuri aeriene și cu drone au distrus case și străzi întregi, au vizat tabere de refugiați și au redus aproape la ruină Moscheea Al-Asnar. Luna trecută, atacurile au ajuns și în orașul Jenin, unde forțele israeliene au distrus un monument ridicat în memoria unei jurnaliste de la Al Jazeera, Shireen Abu Akleh, chiar în locul în care a fost ucisă în timp ce transmitea un reportaj, cu un an în urmă.

În același timp, consiliul unei colonii (de evrei - n. r.) a livrat brigăzilor de civili sute de carabine în mai multe colonii din nordul Cisiordaniei, demersul înscriindu-se în eforturile ministrului securității naționale, Itamar Ben-Givr, el însuși un colonist, de a înarma grupările de civili înaintea atacurilor din 7 octombrie.

Până acum, ministerul a livrat 10.000 de carabine unor asemenea brigăzi la nivelul întregii țări. Asta se înscrie în violențele crescânde, care, începând din 7 octombrie, au dus la moartea a peste 130 de palestinieni care trăiau în Cisiordania.

Pentru palestinieni, acest gen de violențe sistematice nu reprezintă nimic nou.

Pentru mulți, indiferent dacă sunt implicați sau nu în acest război, brutalitatea atacurilor Hamas din 7 octombrie a fost inimaginabilă, dar la fel au fost și amploarea și ferocitatea ripostei Israelului. De generații întregi, palestinienii sunt victimele unor violențe constante – inclusiv victimele anexării teritoriilor lor de către Israel și de către coloniștii israelieni.

Dacă oamenii vor ajunge să înțeleagă acest conflict și să găsească o cale de ieșire pentru fiecare, trebuie să ne arătăm mai cinstiți, mai nuanțați și să înțelegem mai bine ultimele decenii din istoria Fâșiei Gaza, din istoria Israelului și din cea a Cisiordaniei, în special în privința impactului ocupației și al violențelor asupra palestinienilor.

Toată această poveste se întinde pe decenii, și nicidecum pe săptămâni, și nu este vorba despre un război, ci despre niște distrugeri, răzbunări și traume continue./.../

Ne așteaptă niște zile negre – cel puțin, știm asta. Suportând războaie, invazii și bombardamente, am ajuns să ne așteptăm la tot ce este mai rău. În Cisiordania, pe străzile liniștite, moralul e la pământ. Știri non-stop transmise de posturi arabe prin satelit fac ca dronele și o viață mizeră să facă parte din cotidian. Aceste canale transmit imagini și videoclipuri îngrozitoare, toate șocante, dar nicidecum fără precedent.

Un sentiment al neputinței se strecoară în orașele și satele din Cisiordania, în timp ce noi vedem cum tot mai mulți palestinieni – acum, peste 11.100, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas – își pierd viața. Oficialii israelieni au propus împingerea populației din Gaza spre Deșertul Sinai, din Egipt, ceea ce ar spori numărul refugiaților de două sau de trei ori și, poate, ar aduce proiectul coloniștilor israelieni într-o nou fază, și mai extinsă.

Stând în Cisiordania și uitându-ne în jur, ne întrebăm: Oare aici s-or fi întâmplat toate astea? Se întâmplă deja?

Cel mai probabil, orice viitor comun este mult mai îndepărtat decât a fost cu o lună în urmă. Dar palestinienii știau deja asta. Oare zilele de dinaintea atacurilor Hamas erau considerate drept pace? Poate că pentru israelieni așa era, dar nu și pentru palestinieni, scrie Dalia Hatuqa, jurnalistă independentă specializată în problemele Orientului Mijlociu.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA