”Dragi frați și surori, acesta este primul salut al lui Hristos cel înviat, Păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma lui Dumnezeu. Aș dori ca acest salut de pace să intre în inimile noastre și să ajungă la familiile voastre. Tuturor oamenilor de pretutindeni, tuturor popoarelor, întregului pământ: Pace vouă! Este pacea lui Hristos înviat, o pace dezarmată și o pace dezarmantă...”

Într-un context mondial marcat de tensiuni geopolitice și diviziuni sociale, expresia pastorală a dorinței de pace este, în același timp, profund politică: papa Leon al XIV-lea este și șeful statului Vatican. Prin urmare, nu poate să treacă neobservat faptul că rezonanțele religioase și politice din această declarație de discurs inaugural se întâlnesc cu ecoul din discursul de investitură al altui american șef de stat, Donald Trump care, cu câteva luni înainte, spunea: „Cea mai mare moștenire a mea va fi aceea a unui făcător de pace și a unui unificator. Acesta este ceea ce vreau să fiu: un făcător de pace și unificator.” 

Convergența irenismului acestor două declarații este însă iluzorie atât din punct religios, cât și politic. Pacea „dezarmată” și „dezarmantă” a Papei Leon al XIV-lea se înscrie în continuarea păcii gândite de Papa Benedict al XV-lea care a dezvoltat în enciclicele sale o doctrină a păcii bazată pe morala creștină și dezarmare (Pacem Dei Munus, 1920). Această viziune se bazează pe respingerea violenței ca mijloc de rezolvare a conflictelor. Pacea „dezarmată” și „dezarmantă” este pacea care are ca instrumente preferate diplomația și justiția internațională. Ea promovează primatul credinței și carității de a dezarma inimile înaintea armelor. Este o abordare în conformitate cu tradiția pacifistă care susține securitatea bazată pe încredere reciprocă, mai degrabă decât pe puterea militară. În contrast, politica președintelui Donald Trump se înscrie într-o logică a „păcii prin forță”, moștenită din doctrina reaganiană. Această logică înseamnă în primul rând „întărire militară”.

Pentru anul fiscal 2026, administrația Trump solicită un buget național de apărare de 1 trilion de dolari. Solicitarea crește finanțarea apărării cu 13% față de anul fiscal 2025, atât prin fonduri discreționare, cât și prin „113 miliarde de dolari în finanțare obligatorie”, fondurile pentru apărare incluse în proiectul de lege de reconciliere condus de GOP. Tot în această logică, președintele Donald Trump reaprinde cursa înarmărilor nucleare din Europa până în Asia. Mai multe capitale au găzduit întâlniri de urgență și au emis declarații cu privire la dorința lor de a achiziționa arme nucleare. Acesta este un punct de cotitură, care anunță un nou acord nuclear. Niciodată de la începutul erei atomice aliații europeni și asiatici ai Statelor Unite nu și-au pus atâtea întrebări despre viitorul lor nuclear. În sfârșit logica „păcii prin forță” a președintelui Donald Trump face uz de o diplomație coercitivă fondată pe sancțiuni economice și presiune asupra aliaților pentru a-și crește cheltuielile NATO, promovând ideea că numai superioritatea militară garantează stabilitatea, prin descurajarea adversarilor (China, Rusia, Iran). 

Nu are importanță cine are dreptate și cine nu are. Cine vede bine și cine vede rău. Ceea ce este important este faptul că înțelesul păcii despre care vorbesc cei doi americani șefi de stat este diferit. Leon al XIV-lea propune o „pace dezarmată” fondată pe morală creștină, absența armelor, diplomație, drept internațional urmărind reconcilierea națiunilor. Donald Trump propune o „pace armată” a realpoliticului bazată pe putere militară, bugete militare, descurajare și intimidare vizând superioritatea strategică. Pe de o parte Leon al XIV-lea apare ca fiind utopist în abordarea realităților geopolitice utopice. Pe de altă parte, Donald Trump pare să alimenteze escaladarea tensiunilor. În timp ce Leon al XIV-lea își propune să calce pe urmele lui Benedict al XV-lea, care la sfârșitul primului război mondial, a susținut că dezarmarea minților precede pe cea a armelor, Donald Trump consideră că forța împiedică războiul. Avem de a face cu două modele care reflectă alegeri civilizaționale opuse: unul care aspiră la o ordine morală universală, celălalt ancorat în realitatea politică a puterilor. Pastorul Franklin Graham avea dreptate când spunea că „este rar să vezi un papă și un președinte american vorbind cu o singură voce pentru pace.”  

Din această perspectivă a păcii, în contextul geopolitic românesc, dacă ar fi să voteze la alegerile prezidențiale din România, pentru cine ar vota papa Leon al XIV-lea și pentru cine ar vota președintele Donald Trump? Ar vota oare pentru același candidat? S-ar abține vreunul dintre ei? S-ar abține amândoi?