The Telegraph: Nu, Israelul nu înfometează populația Fâșiei Gaza
Nu e altceva decât cea mai nouă mostră de propagandă abjectă servind la denunțarea statului evreu.
Poate că pentru unii va fi o surpriză, însă numai 3% din locuitorii orașului Rafah din Gaza nu au avut hrană suficientă în luna mai, conform ONU. În Khan Yunis și-n orașul Deir al Balah din centrul Fâșiei, acel procent e de 6%. Iar cele mai grave probleme le au arabii care nu au plecat din nord la începutul operațiunii militare. Acolo 13% din populație suferă de foame. Însă majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Gaza au avut la dispoziție cantități ”acceptabile” de hrană.
Să comparăm acum cu situația de dinaintea catastrofei provocate de Hamas în Gaza. În ciuda miliardelor de dolari care se revărsau în Fâșie sub forma asistenței financiare, 14% din populație era înfometată în 2022, conform unui studiu realizat la acea vreme de Programul Alimentar Mondial. Așadar se pare că acum condițiile sunt mai bune decât atunci când la putere se afla Hamas.
Nu că ați putea afla o asemenea informație din presă. Într-o analiză proprie, ONU a conchis cu ciudă că se află în ”imposibilitatea de a confirma” clasificarea făcută de unii precum șeful Programului Alimentar Mondial, care pretinde că în Fâșie ar fi început o ”foamete în toată regula”. S-a scuzat careva? Nu. Noua formulare, diseminată de ONU și amplificată de BBC și alții de-o teapă cu ei, e aceea că acum locuitorii Fâșiei se confruntă cu ”niveluri catastrofale de foamete”, susține Jake Wallis Simons (editor al Jewish Chronicle) într-un articol în publicația britanică The Telegraph.
N-aș vrea să bagatelizez privațiunile războiului, dar avem aici un bun studiu de caz privind propaganda în epoca mass-mediei.
The Guardian a sărit imediat, publicând miercurea trecută un articol intitulat ”Foametea din Gaza constituie o repudiere perversă a valorilor iudaismului”. Autorul lui, John Oakes, e un intelectual radical din SUA, a cărui competență pare a se baza pe o carte despre istoria postului pe care a scris-o. Dacă are vreo cunoștință despre conflictul în cauză ori despre iudaism sau dacă a discutat vreodată direct cu cineva din Gaza rămâne neclar. Conform site-ului propriu, urmează să publice și o a doua carte, despre natura inteligenței.
”Sunt deja multe luni de când nu mai este nici un secret că unul dintre cei mai apropiați aliați ai Americii utilizează foamea pe post de armă împotriva unei populații civile”, a scris el - de-a dreptul stupefiant.
”Faptul că foametea e folosită de Israel e ironia supremă, dat fiind rolul special pe care privarea de la mâncare îl joacă deopotrivă în filozofia evreiască și în istoria întunecată a poporului evreu”. Mulțumim, Oakes, că ne ajuți pe noi evreii să ne înțelegem moralitatea.
Recent am vorbit cu un prieten pe care mi l-am făcut în Gaza pe vremea când eram corespondent extern acolo. Mi-a telefonat din cortul în care îndură acum canicula din Deir al Balah, care le-a fost donat de saudiți.
”Mâncare avem, avem de toate”, mi-a spus el. ”Carne, pui, legume. Nu sunt ajutoare. Sunt din Israel, aduse pe la punctul de trecere al frontierei Keren Shalom de cetățeni privați care ni le vând ca să mai facă un ban. Prețurile sunt mult mai bune, doar un pic mai mari ca înainte de război”.
Chiar e o ușurare, mi-a mai spus el, întrucât vreme de șapte luni Hamas a furat ajutoarele umanitare și le-a vândut apoi populației la prețuri exorbitante. Acum mărfurile se vând și se cumpără ca de obicei. Toți cunoscuții lui îi urăsc cu pasiune pe jihadiști, mi-a zis, scoțând un sunet dezaprobator când i-am pomenit sondajele care arată că Hamas se bucură de susținere generală în Gaza.
Un fost director de la BBC mi-a spus săptămâna aceasta că nivelul de părtinire anti-Israel de la BBC e atât de ridicat după 7 octombrie încât și-ar fi dat din cauza aceasta demisia, dacă nu și-ar fi dat-o deja mai demult. Cel puțin doi jurnaliști evrei au demisionat de la The Guardian în semn de dezgust, iar mulți dintre cei care au rămas au fost nevoiți să accepte condiții faustice.
Se pare uneori că progresiștii occidentali au mai multă simpatie pentru Hamas și îi aprobă cu mai mare convingere obiectivele decât cei care trăiesc efectiv jihadismul pe propria piele în Gaza.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
de Eduard 01 Iul 2024 09:29
de Iosef Melman 26 Iul 2024 14:13