Întrebarea care se pune cu privire la Gaza, și, în general, e: Cui îi revine răspunderea morală pentru victimele colaterale?

Cunoști pe cineva din Gaza?” Un amic a pus întrebarea aceasta atunci când unul dintre noi argumentase că moartea civililor palestinieni e prețul care trebuie plătit într-un război pe care Hamas l-a pornit și pe care continuă să-l poarte cu o agresivitate sălbatică, scrie în The Wall Street Journal Gary Saul Morson și Morton Schapiro (profesori de literatură slavă, respectiv economie, la Northwestern University).

Ideea lui era aceea că atunci când efectiv le cunoști pe victimele războiului devine dificil să treci atât de ușor peste moartea lor, considerându-le doar pierderi regretabile. Se spune că Stalin ar fi zis că o moarte e o tragedia, dar un milion de morți sunt o statistică. Însă odată cu fiecare dintre victimele lui Stalin a mai fost spulberat și un întreg univers. Numai pe oamenii necunoscuți îi poți privi ca pe o statistică.

Cei doi mari romancieri ruși au dezbătut asemenea întrebări. Spre deosebire de apropiații săi, Levin, eroul romanului ”Anna Karenina” de Leo Tolstoi, se opunea intervenției rusești pentru a-i împiedica pe conducătorii turci să-și masacreze supușii bulgari, care se răsculaseră. Războiul presupune omor, argumenta el, iar o asemenea decizie nu trebuie luată ușor. Fratele lui, Serghei Ivanovici, îl întreabă pe Levin ce ar face dacă ar vedea chiar în fața lui un turc pe cale să omoare un bebeluș bulgar - nu l-ar omorî pe turc pentru a-l opri? Levin îi răspunde că nu știe; va trebui să ia decizia chiar în acel moment.

Consecințele unei decizii greșite sunt prea mari, conchide Levin, și urmările situației sunt prea impredictibile pentru a putea da orice fel de răspuns simplu.

Pe Fiodor Dostoievski l-a înfuriat această poziție. De ce admite Levin necesitatea utilizării violenței doar atunci când atrocitatea are loc în apropierea imediată? ”Are distanța o influență asupra dragostei pentru umanitate?”, întreba Dostoievski. Și, dacă da, ”la ce distanță se sfârșește dragostea de umanitate?”

Conform celor mai etice doctrine avem aceleași obligații morale față de toți oamenii, nu doar față de cei din apropierea noastră.

Tolstoi credea contrariul: cea mai mare răspundere o avem față de familie și prieteni. Ceva mai puțină avem față de vecini și concetățeni. Și mult mai puțină răspundere avem față de niște indivizi abstracți despre care nu știm mai nimic. Răspunderea funcționează în cercuri concentrice. Ea nu dispare niciodată, dar se diminuează invers proporțional cu distanța.

Nu există vreo cale facilă de a soluționa această dispută ori altele similare.

Contează că Hamas se folosește de civilii din Gaza pe post de scuturi umane? Cât de multe victime colaterale ar fi acceptabile într-o operațiune de salvare de ostatici - cum a fost cea încheiată recent? Merită luat în calcul și faptul că pe 7 octombrie Hamas nu s-a limitat să omoare civili, ci i-a și violat și mutilat pe deasupra? Merită luat în calcul că Hamas și-a anunțat deja intenția de a repeta acele fapte ori de câte ori va avea ocazia?

Dacă te abții să produci victimele colaterale necesare pentru a eradica Hamas, nu te faci răspunzător pentru omorurile pe care Hamas le va comite ulterior?Pe de altă parte, uciderea unor civili nevinovați, chiar și atunci când e necesar, nu duce la abrutizarea unui popor?

Tradiția evreiască spune că înecarea armatelor faraonului în Marea Roșie nu trebuie sărbătorită, întrucât și aceia erau copiii Domnului.

Dar a-ți aminti că și inamicii tăi sunt oameni nu e un lucru care trebuie să te înmoaie. Proverbul ”a înțelege înseamnă a ierta” greșește. Uneori când ajungi să cunoști un om îți vine mai greu să-l simpatizezi.

Adevărul e că nu oricine își poate răscumpăra păcatele. Gândiți-vă la conducătorii naziști, la Khmerii Roșii. Și totuși, chiar și printre adepții lor cu siguranță s-au găsit unii oameni bine intenționați care-și imaginau că acționează în virtutea unui bine superior.

Astfel de întrebări morale nu sunt simple. Războiul presupune aproape întotdeauna tragedie pentru nevinovați, dar adesea aceasta este și necesară. Franța consideră acum că a greșit fiindcă nu a apelat la violență pentru a împiedica genocidul din Rwanda.

Și, totuși, e mult prea ușor să justifici o intervenție militară afirmând că e inevitabilă. Atunci când viețile multora atârnă în balanță trebuie gândit serios și judicios.Indiferent ce fel de măsură ar prefera cineva într-o împrejurare anume, ar trebui să fie limpede că a striga sloganuri, dintre care unele îndeamnă la omor fără discernământ, constituie în sine o abordare imorală a unor dileme morale complexe.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA