Producătorii care au retras fructe de pe piață în vederea distribuției gratuite vor primi un sprjin financiar din Fondul European de Garantare Agricolă, anunță Ministerul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a verificat cereri de subvenții și a observat că pe liste sunt și agricultori cu vârsta de peste 100 de ani. El spune că a vrut să se convingă că există, că nu este o defecțiune a sistemului.
Fermierii români au depus în campania 2018 peste 866.000 de cereri unice de plată pentru o suprafață de 9,64 milioane de hectare, cu 250.000 de hectare mai mult decât în anul anterior.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor Unice de Plată, în cadrul Campaniei 2018, este data de 15 mai.
În al cincilea an de la reforma PAC, experiența și rezultatele României vorbesc despre importanța continuării investițiilor și potențialul politicilor europene de a susține modernizarea în agricultură și dezvoltarea rurală.
Persoanele interesate pot consulta prezentările speakerilor la conferința organizată luni de EurActiv.ro, cu sprijinul Comisiei Europene și UniCredit Bank.
Impactul Politicii Agricole Comune asupra dezvoltării rurale a fost tema celui de-al doilea panel al conferinței „Dezvoltarea zonelor rurale prin intermediul PAC”.
Astăzi, 22 martie, este ultima zi de înregistrare gratuită. Persoanele interesate de Politica Agricolă Comună (PAC) și de oportunitățile de finanțare din agricultură și dezvoltare rurală se pot înregistra prin completarea și trimiterea formularului.
Apicultorii pot primi fonduri europene nerambursabile pentru investiții din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), pe lângă plățile din Programul Național Apicol.
România va atrage în acest an fonduri europene de dezvoltare rurală în sumă de 1,4 miliarde de euro, a declarat miercuri Petre Daea, minisrul agriculturii.
Fermierii din România pot obține fonduri europene de până la 483 de euro pe hectar, pe an, pentru agricultură ecologică și alte practici prietenoase cu mediul, în cadrul unor linii de finanțare în valoare totală de peste 2,6 miliarde de euro.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.