Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat, luni, că nu vede ceva nou în privința partidului anunțat de Liviu Dragnea, în trecut astfel de inițiative având și alți foști lideri ai formațiunii.
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a anunțat că va sprijini "cu toată experiența" un partid nou-înființat, Alianța pentru Patrie, care are ca obiectiv "bunăstarea românilor" și este animat de "patriotism economic", potrivit Agerpres.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.