Cliențți care au neclarități privind modul de facturare a gazelor naturale sau energiei electrice se pot adresa autorităților dacă răspunsul formulat de furnizor nu a adus clarificările necesare, spune autoritatea de reglementare în domeniul energiei
BCR așteaptă ca instanța să redacteze hotărârea luată marți privind caracterul abuziv al dobânzii de referință variabilă, modificată unilateral de bancă, pentru a clarifica toate aspectele, însă vrea în continuare să închidă amiabil toate litigiile.
Banca Comercială Română (BCR) a lansat o ofertă pentru clienții săi care au deja contractate credite imobiliare și cu garanție ipotecară, în urma căreia ratele ar putea scădea în medie cu 20%, potrivit instituției
de credit.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.