Banca Transilvania va acorda întreprinderilor mici și mijlocii credite cu garanții europene, în urma unui acord de garantare încheiat cu Fondul European de Investiții (FEI) - Inițiativa pentru IMM (POIIMM).
Cinci bănci au semnat acorduri de garantare pentru implementarea Inițiativei pentru IMM-uri în România, prin care se oferă finanțări noi pentru întreprinderi din toate regiunile țării.
Banca Națională a României (BNR) a autorizat preluarea Volksbank de către Banca Transilvania, data efectivă a fuziunii urmând să fie ultima zi a acestui an.
Clienții persoane fizice care au contract credite de la Volksbank România vor primi înapoi, până la sfârșitul lunii septembrie, valoarea comisionului de risc sau de administrare, respectiv rezerva minimă obligatorie.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.