Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat miercuri că securitatea energetică a Germaniei pentru această iarnă este "garantată", în contextul crizei energetice din Europa, declanșată de războiul Rusiei în Ucraina, transmite CNN.
Ministra germană a apărării, Christine Lambrecht, a respins joi ideea livrării de vehicule blindate Fuchs în Ucraina, invocând propriile interese de securitate ale Germaniei.
Social-democratul Olaf Scholz a fost ales miercuri cancelar federal al Germaniei de Bundestag, punând capăt definitiv celor 16 ani în care această funcție a fost deținută de Angela Merkel, informează AFP și dpa, citate de Agerpres.
Parlamentul german (Bundestag) a aprobat joi noi reglementări pentru a combate pandemia, pe fondul unei creșteri alarmante a cazurilor noi de infectare.
Pesticidele care sunt interzise în prezent în Europa pot fi exportate în continuare în alte țări, o situație care arată lipsa de coerență a UE, susțin partidul de stânga Die Linke și Verzii, scrie EURACTIV Germania.
Guvernul de la Berlin și premierii celor 16 landuri au decis prelungirea lockdown-ului până la 7 martie. Școlile pot fi deschise înainte de această dată.
Din cauza creșterii puternice a numărului de noi infectări, tot mai multe state reintroduc restricții pentru a limita extinderea Sars-CoV-2. Printre ele se numără și România.
Sute de simpatizanți ai extremei drepte au forțat intrare în Reichstag, clădirea care adăpostește Legislativul german. Guvernul de la Berlin califică drept ”rușinoase” imaginile cu cei care au protestat violent față de măsurile anti-COVID-19.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.