Deși a reușit un rezultat foarte bun, intrând în Parlament și devenind a treia forță politică în Germania, AfD riscă să se rupă după ce unul dintre copreședinții săi a anunțat că va activa ca independent în Bundestag.
Cu circa două luni înainte de alegerile generale, cancelarul Angela Merkel și CDU conduc în preferințele alegătorilor, la distanță mare de Martin Schulz, respectiv, SPD.
Proiectul de lege a fost aprobat cu 393 de voturi ”pentru” și 226 ”împotrivă”. Patru parlamentari s-au abținut. Totodată, legea votată vineri în Bundestag permite cuplurilor homosexuale să adopte copii, relatează Deutsche Welle.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a primit, pentru funcția de președinte al Germaniei, sprijinul partidului său, SPD, dar și pe cel al CDU, formațiunea condusă de cancelarul Angela Merkel.
Disputa iscată după ce unor deputați germani li s-a refuzat vizita la trupele Bundeswehr din Turcia escaladează. SPD vorbește pentru prima dată de retragerea de avioanelor de recunoaștere. Bundeswehr pregătește deja această retragere,scrie Spiegel.
Social-democrata Petra Hinz și-a depus mandatul din Bundestag, în urma dezvăluirilor privind introducerea în CV a unor diplome pe care aceasta nu le obținuse. În România, politicienii care și-au "înfrumusețat” CV-ul nu prea pățesc nimic.
Parlamentarii germani au votat joi o rezoluție prin care uciderea a numeroși armeni în 1915, în timpul Imperiului Otoman, este calificată drept "genocid”. Turcia a avertizat Berlinul că vor exista consecințe în cazul adoptării rezoluției.
Parlamentarii germani au aprobat, vineri, participarea Bundeswehr-ului la lupta împotriva ISIS. În jur de 1.200 de militari germani, o fregată și avioane Tornado se vor alătura coaliției internaționale.
Germania îi va trimite pe refugiații sirieni înapoi în țările în care s-au înregistrat pentru prima dată la intrarea pe teritoriul UE. Cultura ”Willkommen” a durat mai puțin de 3 luni.
„Nu am solicitat o întrevedere cu premierul României, Victor Ponta. Suntem de părere că domnia sa trebuie să stea de vorbă cu alte instituții. Știți că premierul este urmărit penal și trimis în judecată”, a declarat la București Gunther Krichbaum.
Vouchere în loc de bani de buzunar și creșterea numărului de polițiști sunt doar două dintre modificările la legea azilului, prin care Berlinul speră să taie elanul refugiaților care doresc să ajungă în Germania.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.