Bruxelles-ul nu este obligat să aștepte decizia Curții Europene de Justiție pentru a aplica provizoriu controversatul acord comercial cu mai multe țări sud-americane, notează „L'Express” (Franța).
Eurodeputatul Daniel Buda (PNL), un apărător al fermierilor, explică de ce a votat pentru Acordul UE-Mercosur, contestat de asociațiile din agricultură, dar și de PSD.
PNL a transmis miercuri seară că votul din Parlamentul European de trimitere a Acordului UE-Mercosur la CJUE este contra intereselor românești, contra agriculturii și industriei României și Uniunii Europene
În cadrul plenului de la Strasbourg care începe luni, eurodeputații vor decide dacă vor solicita avizul Curții Europene de Justiție cu privire la compatibilitatea acordurilor UE-Mercosur cu tratatele UE.
Comisia Europeană trimite Polonia în fața Curții de Justiție a UE, acuzând-o că nu garantează dreptul suspecților la un avocat în fazele incipiente ale anchetelor, încălcând astfel legislația europeană, transmite DPA.
Ungaria și Slovacia vor iniția la Curtea de Justiție a Uniunii Europene anularea regulamentului REPowerEU, care interzice importurile de energie din Rusia și vor solicita suspendarea acestuia pe durata procedurii.
Eurodeputați cer trimiterea acordului UE–Mercosur la Curtea de Justiție și acuză conducerea Parlamentului European de ingerință politică după ce solicitarea lor a fost declarată inadmisibilă, notează „La Libre Belgique” (Belgia).
Decizia Curții de Apel București de a recunoaște pedeapsa cu suspendare executată de Alina Bica în Italia, în condițiile în care ea a fost condamnată cu executare în România, a stârnit critici serioase în sistemul judiciar.
Ungaria a intentat un proces împotriva Consiliului Uniunii Europene și a Fondului European pentru Pace (EPF). Guvernul ungar și-a exprimat nemulțumirea din cauza modului în care au fost plătite miliarde de euro reprezentând ajutor acordat Ucrainei.
O echipă de avocați români specializați în dreptul Uniunii Europene și drept fiscal a obținut deschiderea unui proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva „taxei pe viciu” aplicate aparatelor de tip slot-machine.
Nu există organizare pe partea de control și monitorizare a substanțelor periculoase, spune Ramona Duminicioiu, președinta Eco Ruralis, una dintre cele două asociații care a câștigat procesul care pune capăt derogărilor pentru neonicotinoide.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.