Concluziile COP27 de la Sharm el-Sheikh, în Egipt, salvează obiectivul de a menține încălzirea globală până la 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale, rezultatul major al COP26 de la Glasgow, anul trecut.
La COP 27 din Egipt a avut loc Africa Day, o zi dedicată impactului schimbărilor climatice pe continentul african. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, între 17 și 40 de milioane de persoane ar putea fi obligate să-și părăsească țările.
Comisia va solicita tuturor părților să ia de urgență măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a respecta angajamentele pe care și le-au asumat în cadrul Acordului de la Paris.
Deplasarea președintelui ales la reuniunea climatică a ONU va marca un punct de cotitură – el are multe de explicat și de făcut, potrivit unui editorial O Globo.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.