Comisia Europeană a adoptat marți în mod oficial un regulament care acordă agricultorilor europeni o scutire parțială de la regula condiționalității privind terenurile lăsate în pârloagă.
Comisia Europeană a lansat o consultare cu privire la un proiect de eliminare treptată a utilizării controversatei substanțe chimice bisfenol A în materialele care vin în contact cu alimentele, inclusiv cutii de plastic.
Comisia Europeană a aprobat două scheme de ajutor de stat a României pentru sprijinirea producătorilor agricoli și pentru sprijinirea sectorului porcinelor și a sectorului păsărilor de curte.
Ministrul slovac al Agriculturii vrea să introducă în Constituție cote minime pentru produsele locale pe rafturile retailerilor, în pofida precedentelor din România și Cehia,care au renunțat la inițiative similare în urma unor dispute cu Bruxellesul.
Românii au fost în 2022, la fel ca și în 2021, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la producția de deșeuri municipale, dar și în ceea ce privește reciclarea acestora, conform datelor publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.
Comisia Europeană a decis să trimită miercuri României un aviz motivat pentru nerespectarea integrală a Directivei privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și a Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE).
Președintele Klaus Iohannis s-a adresat miercuri plenului Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”.
Comisara Adina Vălean și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, au lansat marți dialogul la nivel înalt UE-Republica Moldova privind transporturile.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent, vice-președinte al Verzilor europeni, critică anunțul de marți al președintei CE, Ursula von der Leyen, privind retragerea propunerii privind reducerea folosirii pesticidelor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a salutat faptul că șefa Comisiei Europene a ajuns la concluzia că "Regulamentul SUR era total greșit și a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a produselor de protecție a plantelor".
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat marți că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în plenul Parlamentului European că retrage propunerea controversată privind reducerea nejustificată a consumului de pesticide în Europa.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.