Comisia juridică din Senat a dat marți un aviz negativ la cererea DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului delegat pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE).
Legea grațierii colective a fost adoptată tacit de Senat după ce a expirat termenul de dezbatere. Motivul: senatorii din Comisia juridică nu au reușit să se pună de acord în termen util asupra formei pe care să o trimită plenului pentru vot.
Senatorul nu va mai fi liderul Grupului PSD din Senat și pierde și șefia Comisiei juridice după debandada creată în jurul legii grațierii, plimbată din comisie în plen și înapoi.
Liderul PSD și șeful Comisiei juridice a Senatului sunt la cuțite după ce Șerban Nicolae a reușit să introducă în forma adoptată până acum exceptarea de la grațiere a pedepselor cu suspendare. Pe scurt, l-a scos pe Liviu Dragnea dintre beneficiari.
Comisia juridică din Senat se reunește luni pentru întocmirea unui raport la proiectul pentru grațierea unor pedepse, după ce în ultimele 2 săptămâni a analizat amendamentele la acest act normativ și a finalizat dezbaterea pe articole a proiectului.
Arătându-se dezamăgit de votul de miercuri al senatorilor juriști privind grațierea corupților, Liviu Dragnea a susținut că nu va mai permite membrilor PSD să afecteze prin acțiunile lor imaginea partidului.
Comisia juridică a reluat votul pentru amendamentele lui Traian Băsescu și Șerban Nicolae de grațiere a celor condamnați pentru corupție și le-au respins. Pasul înapoi a fost făcut după reacțiile lui Dragnea, Grindeanu și a opiniei publice.
Votul de miercuri din Comisia juridică a Senatului privind grațierea persoanelor condamnate pentru corupție a scos numeroși oameni în stradă, în Piața Victoriei.
Cei condamnați pentru mită și trafic de influență vor fi grațiați, conform votului din Comisia Juridică prin care au fost adoptate amendamentele senatorilor Traian Băsescu și Șerban Nicolae. Corupții grațiați vor fi obligați să plătească prejudiciul.
Proiectul, inițiat de către Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia președintele și ministrul Justiției sunt excluși din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a procurorului general, este dezbătut marți în Comisia juridică a Senatului.
Comisia juridică a votat modificări la proiectul legii grațierii depus de fostul ministru al Justitiei Florin Iordache. În această formă, s-ar grația pedepsele până la 3 ani, nu 5 cât a propus Iordache. Tudorel Toader susținea forma „Iordache”.
Comisia juridică din Senat a amânat iar dezbaterea proiectului Legii grațierii, pentru 19 aprilie - "pe zi", președintele comisiei, Șerban Nicolae, ironizându-i pe protestatarii din Piața Victoriei cu afirmația că "și Mântuitorul a înviat noaptea".
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.