Într-un aviz adoptat în cadrul sesiunii sale plenare din 2-3 iulie, Comisia de la Veneția transmite mai multe recomandări autorităților române cu privire la proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale (SIIJ).
Premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna și-au exprimat nemulțumirea față de lentoarea reformelor din Parlament, susținând varianta guvernării prin ordonanțe de urgență.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a discutat cu experții CE despre Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), aceștia afirmând că, în funcție de progresele înregistrate în perioada următoare, există premise ca Mecanismul să fie ridicat.
Valer Dorneanu a declarat joi că CCR va sesiza Comisia Europeană, Comisia de la Veneția, dar și alte foruri internaționale, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că "trebuie schimbați politrucii" de la Curtea Constituțională.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că puterea este o "boală periculoasă" de care premierul Orban s-a molipsit și se impune sesizarea instituțiilor europene din cauza "atacurile repetate la justiție".
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, anunță că social-democrații vor contesta la Avocatul Poporului, la Comisia de monitorizare a APCE și la Comisia de la Veneția OUG adoptată de Guvern în domeniul electoral.
Președintele Comisiei de la Veneția anunță că va fi formulată o opinie privind modificările legislației electorale din România, anunță PSD printr-un comunicat de presă.
PNL a trimis luni o scrisoare Consiliului European în care precizează că modificările aduse legii electorale sunt necesare și solicită instituției să nu alimenteze demersurile politice ale PSD prin sesizarea Comisiei de la Veneția.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat marți, la finalul ședinței CEx, că social-democrații vor transmite o scrisoare către liderii Uniunii Europene pentru a-i informa despre "abuzurile" PNL privind schimbarea legislației electorale.
Președintele Klaus Iohannis a prezidat marți, începând cu ora 11:00, ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde urmează să fie validată noua conducere.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.