Proiectul de buget local al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025 a fost publicat vineri, 21 februarie, pe site-ul primăriei, fiind astfel inițiată procedura de consultare publică.
Municipiul Cluj-Napoca și zona limitrofă vor beneficia în 2025 de investiții de cel puțin 800 de milioane de euro pentru proiectele aflate în desfășurare și noile obiective de dezvoltare, a anunțat primarul Emil Boc într-o emisiune TV.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui aquapark modern, destinat petrecerii timpului liber și relaxării, o investiție de 50 de milioane de euro.
Tribunalul Cluj a decis ca Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca să plătească 38,5 milioane de lei către un dezvoltator imobiliar, drept despăgubiri pentru renunțarea la proiectul cartierului rezidențial din Dealul Lomb.
În cadrul ceremoniei de învestire desfășurate vineri în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, primarul Emil Boc și noii consilieri locali au depus jurământul, oficializând constituirea noului Consiliu Local al municipiului.
Proiectul trenului metropolitan din Cluj, care vizează dezvoltarea mobilității urbane în zona metropolitană, urmează să fie aprobat în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.