O provocare importantă pentru o țară minusculă: Republica Cipru se numără printre cele mai mici state membre ale Uniunii Europene. La 1 ianuarie 2026, a preluat președinția Consiliului UE în mijlocul unor tulburări geopolitice.
„Afirmăm clar că nu intenționăm să abandonăm Ucraina în cea mai delicată etapă din ultimii ani”, a declarat premierul italian, Giorgia Meloni, în discursul său adresat Camerei Deputaților înaintea Consiliului UE, relatează „Il Messaggero” (Italia).
Consiliul Uniunii Europene s-ar putea confrunta cu o acțiune în justiție la Hamburg, într-o procedură care, potrivit avocaților implicați, ar fi prima acțiune pentru defăimare legată de o decizie de sancțiuni a UE, dezvăluie „Euronews” (Italia).
Cele douăzeci și șapte de țări ale Uniunii Europene au aprobat marți crearea unui program comun de achiziții publice în domeniul apărării, în valoare de 150 de miliarde de euro, informează „France 24” (Franța).
Statele membre ale UE și europarlamentarii au convenit asupra unor îmbunătățiri esențiale ale unui nou mecanism de sprijin pentru Republica Moldova, axat pe finanțare mai bună și supraveghere democratică.
În contextul discuțiilor despre creșterea cheltuielilor de apărare, așa cum a cerut-o președintele american, Donald Trump, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Klaus Iohannis este de acord cu aceștia.
Președintele Klaus Iohannis are prima activitate oficială din 2025 luni, când merge la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare de la Bruxelles, la invitația președintelui Consiliului European, Antonio Costa.
Prioritățile președinției poloneze vor fi legate de apărare și securitate, protejarea oamenilor și a frontierelor, combaterea dezinformării, asigurarea libertății afacerilor, tranziția energetică, agricultura competitivă și sănătatea.
Consiliul UE a aprobat concluzii privind promovarea energiei geotermale, care este energia generată de căldura naturală din interiorul Pământului. Aceste concluzii evidențiază potențialul energiei geotermale ca sursă locală de energie regenerabilă.
Budapesta califică decizia drept „copilărească” și respinge atacurile “concertate și isterice” la adresa premierului Viktor Orban din cauza recentelor sale întrevederi cu Vladimir Putin și cu Xi Jinping, scrie The Independent.
Consiliul UE a reînnoit luni măsurile restrictive în contextul acțiunilor continue ale Federației Ruse de destabilizare a situației din Ucraina pentru încă 6 luni, până la 31 ianuarie 2025.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.