Folosirea serviciilor giganților tehnologici americani precum Google sau Meta (Facebook) de către website-urile europene încalcă legislația UE privind protecția datelor personale, în speță prevederile legate de transferurile internaționale de date.
Polonia a cerut Comisiei Europene să oprească amenzile pentru subminarea independenței justiției, afirmând că lucrează la desființarea camerei disciplinare pentru judecători, un subiect contencios cu Bruxellesul.
România a sesizat Curtea de Justiție a UE cu o cerere privind suspendarea aplicării dispoziției din Pachetul Mobilitate I care instituie obligația întoarcerii vehiculului la unul dintre centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare.
Planul Național pentru Redresare și Reziliență este un mecanism de finanțare bazat pe performanță, iar banii vor veni în funcție de atingerea unor obiective foarte clare, spune Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Guvernul polonez a sesizat joi Tribunalul Constituțional pentru a decide asupra mecanismului european ce condiționează fondurile de respectarea statului de drept, o nouă etapă în confruntarea cu Bruxellesul, relatează France Presse.
Efectele deciziei CJUE privind întâietatea dreptului UE în fața celui național se pot produce numai după revizuirea Constituției în vigoare, care, însă, nu se poate face de drept, ci exclusiv la inițiativa anumitor subiecte de drept.
Supremația dreptului Uniunii impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept,în special fără a fi expuși riscului de a le fi angajată răspunderea disciplinară.
Principalele grupuri politice din PE au trimis o scrisoare comună Comisiei în care cer înghețarea aprobării Planului de Redresare și Reziliență al Poloniei (PNRR) până când Varșovia va respecta statul de drept și întâietatea dreptului comunitar.
Comisia a hotărât vineri să trimită din nou România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018.
CCR explică Comisiei Europene decizia din 8 iunie privind desființarea Secției speciale. Executivul de la Bruxelles a apreciat că hotărârea încalcă dreptul UE prin refuzul de a respecta o decizie a CJUE.
Parlamentul European a dat vineri în judecată Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiție (CJUE) pentru neaplicarea reglementării privind condiționalitatea plății fondurilor europene de respectarea statului de drept.
Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a penalizat Polonia cu un milion de euro pe zi pentru nerespectarea unei decizii a instanței europene privind Camera disciplinară a Curții Supreme de la Varșovia.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.