O investiție pentru modernizarea stației de transformare Vicov din județul Suceava este parțial finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională REACT-EU, a anunțat luni Delgaz Grid, companie de distribuție parte a grupului german E.ON.
Delgaz Grid, companie membră a grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiții de 16,8 milioane de lei, parțial finanțat din fonduri europene, ce a vizat modernizarea unor stații de transformare.
Obiectivele climatice ale UE sunt ambițioase și, pentru a ajunge la emisii zero până în 2050, este esențială reducerea poluării generate de transporturi. Finanțarea unor stații de încărcare a automobilelor electrice este un pas în această direcție.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.