În timp ce ministrul român de interne crede că România ar putea adera la Schengen anul acesta, premierul olandez Mark Rutte și cancelarul austriac Karl Nehammer nu văd cu ochi buni o extindere în acest moment a spațiului de liberă circulație.
Austria va face lobby la Uniunea Europeană pentru ca Bulgaria să primească asistență în valoare de două miliarde de euro, destinată întăririi securității la frontiera cu Turcia, a anunțat luni cancelarul austriac Karl Nehammer.
Cancelarul austriac Nehammer și ministrul de interne efectuează luni o vizită la granița bulgaro-turcă. Sofia are nevoie "de un sprijin rapid și serios la protejarea frontierei exterioare spre Turcia", consideră cancelarul austriac.
Scăderea bruscă a numărului solicitanților de azil de la mijlocul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie e efectul deciziei Serbiei de a restricționa călătoriile indienilor și tunisienilor, potrivit ministrului austriac de interne.
Austria va sprijini aderarea României și Bulgariei la zona Schengen numai după ce vor fi aplicate modificări politicii de migrație a Uniunii Europene, spune ministrul austriac pentru afaceri europene, Karoline Edtstadler.
Imediat după momentul alegerilor regionale din Austria, cancelarul va fi obligat să-și schimbe atitudinea față de problema aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen - sau poate și mai devreme decât s-ar crede.
În cadrul "Operațiunii Fox”, polițiștii austrieci urmează să combată traficul de persoane pe teritoriul ungar, a anunțat marți ministrul de Interne Gerhard Karner. Cancelarul Nehammer se duce la Consiliul European cu 5 propuneri privind migrația.
Cancelarul austriac Karl Nehammer apără cifrele guvernului său privind migranții, susținând că România și Bulgaria nu cunosc numărul real, din moment ce nu-i înregistrează.
Blocarea aderării celor două țări nu rezolvă problema numărului foarte mare de solicitanți de azil din Austria, spune președintele Alexander van der Bellen.
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a votat astăzi în Consiliul JAI împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, în timp ce Olanda s-a opus intrării Bulgariei. Croația va intra de la 1 ianuarie 2023.
Cancelarul austriac a declarat marți, înainte de summitul UE-Balcanii de Vest de la Tirana, că Viena nu e de acord cu aderarea României și Bulgariei la Schengen.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.