Miniștrii de externe ai UE și-au exprimat luni nemulțumirea față de comportamentul Ungariei, care blochează din ce în ce mai des deciziile UE și împiedică progresul în ceea ce privește ajutorul militar pentru Ucraina.
Procurorul federal al Belgiei a lansat o anchetă împotriva unor membri ai Parlamentului European care ar fi fost plătiți de Moscova,iar prim-ministrul Alexander De Croo va aborda problema ingerinței Rusiei la summitul liderilor de săptămâna viitoare.
Împrumuturile comune ale Uniunii Europene ar putea contribui la finanțarea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, dar guvernele ar trebui să facă alegeri politice dificile pentru a le susține, a declarat joi premierul belgian Alexander De Croo.
"Nu mai puțin de 150 de dosare legislative sunt pe masă", a spus premierul belgian De Croo, a cărui țară va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2024.
Președintele Klaus Iohannis va efectua miercuri o vizită în Belgia, unde va fi primit de Regele Philippe și va avea consultări politice cu prim-ministrul Alexander De Croo.
În lipsă de spațiu și dorind să împiedice familiile să ajungă în stradă, guvernul belgian a anunțat că bărbații singuri care solicită azil nu vor mai fi găzduiți.
Un agent de securitate a fost împușcat mortal, iar legitimația sa de acces în unitate a dispărut. Chiar dacă crima a vut loc cu câteva zile în urmă, nimeni nu a considerat periculos că a dispărut legitimația
Bruxellesul a fost lovit marți de trei explozii puternice. Atacul terorist coordonat, revendicat de ISIS, readuce în atenție ghetoizarea comunității musulmane din capitala Europei, dar și faptul că e nevoie de o soluție la nivel european.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.