Spania ar fi afirmat - potrivit ministrului Bode - că va pune pe agenda președinției dosarul aderării României și Bulgariei la Schengen. Schallenberg spune că Austria va bloca extinderea Schengen până când va observa un declin susținut al migrației.
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a declarat la București că Lucian Bode și el sunt "parteneri" și pot pune presiune asupra Comisiei Europene pentru întărirea securității europene.
Ministrul de interne, Lucian Bode, și ministra de interne din R. Moldova, Ana Revenco, au semnat joi Acordul privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat parchetele sau instanțele în cazul a șase foști sau actuali polițiști, pentru averi nejustificate și nedeclararea veniturilor obținute din jocuri de noroc.
Ambasadorul Rusiei la UE susține că Moscova ar avea dreptul de a lansa un „contraatac” dacă va simți că trebuie să protejeze cetățenii ruși care trăiesc în estul Ucrainei. Occidentalii se tem în continuare că Rusia va invada Ucraina în curând.
România ocupă prima poziție în Europa la vaccinare fictivă și sunt peste 1.300 de persoane cercetate și peste 500 de dosare penale pentru această infracțiune, a declarat duminică seara ministrul de interne, Lucian Bode.
Vaccinarea și pașaportul european sunt principalele instrumente pentru combaterea următorului val pandemic, spune la București comisarul european Thierry Breton.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila trucare a unor licitații, organizate de MAI pentru realizarea proiectului "Hub Servicii (Centru de furnizare servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.
Autoritățile române susțin că din august vor începe să elibereze cărți electronice de identitate. Acestea vor putea stoca semnătura electronică a titularului și vor înlocui cardul de sănătate.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.