Ministerul Agriculturii, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2025 – 14 ianuarie 2026, suma de 527,8 milioane euro, reprezentând plăți regulare aferente anului de cerere 2025.
Sindicatul Salariaților din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (SIND-MADR) cere autorităților române să respingă Acordul comercial UE-Mercosur, pe care îl consideră o amenințare la adresa agriculturii și securității alimentare.
România a avut rezerve asupra Acordului UE-Mercosur pe componenta de agricultură, dar nu se putea lua o decizie strict după un domeniu, ci una ”per ansamblu”, a declarat marți premierul Ilie Bolojan.
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, este sceptic în privința Acordului Comercial UE-Mercosur, spunând că de obicei România ratează șansele de a fi prezentă pe piețe noi.
După peste 25 de ani de negocieri, acordul comercial al UE cu țările sud-americane din Mercosur este aproape de finalizare, după ce statele membre au votat în favoarea semnării. România dorește garanții suplimentare.
România a încasat luni suma de 988,7 milioane euro din fonduri FEGA, reprezentând rambursarea plăților în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025.
În Ședința de Guvern din 18 decembrie 2025 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
O Ordonanță de Urgență (OUG) adoptată joi în ședința de Guvern creează cadrul legal pentru a pune în aplicare recomandările și/sau constatările misiunilor de audit europene și naționale, având ca scop evitarea corecțiilor financiare.
Autoritățile de la Sofia au decis introducerea unei interdicții pe termen nelimitat privind pescuitul sturionilor în apele bulgărești ale Dunării și Mării Negre, măsura urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026, relatează „Mediapool” (Bulgaria).
România a atins în 2025 performanțe istorice în exporturile de cereale și animale vii către piețele din afara Uniunii Europene, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa.
Guvernul României a aprobat joi Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate” pentru perioada 2025–2027.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.