Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat luni, într-o conferință de presă desfășurată de Biblioteca Centrală Universitară, că aproximativ milion de elevi din România fac în prezent cursurile exclusiv online.
Ministerul Educației și Cercetări a actualizat lista scenariilor de funcționare a școlilor, astfel că peste 3.600 se află în scenariul roșu, aproape 5.000 în scenariul galben, iar puțin peste 9.000 dintre ele funcționează în scenariul verde.
O profesoară din județul Maramureș a fost filmată în timp ce le dădea palme elevilor săi. După apariția imaginilor în spațiul public, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că a cerut efectuarea unei anchete.
Propunerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va fi de suspendare a cursurilor față în față pentru 14 zile, a declarat luni ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni că în toate videconferințele pe care le-a avut cu miniștrii Educației din Uniunea Europeană, aceștia au apreciat modul în care România a organizat funcționarea școlii în perioada epidemiei COVID-19.
Ministerul Educației a publicat joi scenariile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, în funcție de evoluția COVID-19 din fiecare județ. Potrivit datelor, elevii din 300 de școli vor face ore doar online.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a prezentat duminică seară ultimele noutăți legate de începerea anului școlar, după o videoconferință cu inspectorii școlari generali din țară.
Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat, duminică dimineață, ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit Edupedu.ro.
Ministrul Educației, Monica Anisie, s-a arătat „optimistă pentru începutul de an școlar”, deși recunoaște că „suntem într-o situație dificilă”, asta cu mai puțin de două zile înainte de începerea cursurilor.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că în 238 de unități de învățământ se aplică Scenariul 3 de începere a școlii, iar toți elevii din acele școli vor participa la cursuri online.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a scris joi seară pe contul său de Facebook faptul că nu mai înțelege nimic din cea ce se întâmplă în jurul său deoarece "orice intenție bună este interpretată de toți".
Guvernul a aprobat în ședința de joi suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea Programului național "Educația în siguranță".
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.