Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat pachetul de relansare economică, mult așteptat de companii. Pe de altă parte, când vine vorba despre soarta oamenilor de rând, „acaparați" de taxe scumpiri, răspunsurile au fost evazive.
Biroul Politic Național al PNL, reunit luni seară la Vila Lac din București, a acordat un vot de încredere pentru președintele partidului, Ilie Bolojan. În urma votului secret, au fost înregistrate 47 de voturi "pentru" și 3 voturi "împotrivă".
Biroul Politic Național al PNL s-a întâlnit luni în prima ședință din acest an, pentru a discuta temele de pe agenda curentă a guvernării, iar Ilie Bolojan a prezentat pachetul pentru reforma administrației publice centrale și locale.
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2025, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de Agerpres.
Guvernul a transmis luni seară Ordonanța de Urgență cu măsurile fiscale pe care o va adopta în următoarea ședință de guvern, botezată Ordonanța "trenuleț".
Suma va fi disponibilă ca urmare a încheierii cu succes a negocierilor pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat marți că ANAF vrea să recupereze banii de la marii datornici, astfel că a luat naștere un grup de lucru pentru Operațiuni Speciale.
În contextul măsurilor fiscale asumate de Guvern și al nevoii generale de reducere a cheltuielilor bugetare, Administrația Prezidențială precizează că "își onorează angajamentul anunțat în luna iulie de președintele Nicușor Dan.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că pachetul 2 cu măsurile de austeritate nu va fi adoptat până când propuneriel social-democraților nu vor fi incluse în el. Ulterior, social-democrații au votat revenirea la ședințe.
Guvernul de la Kiev speră că războiul se va încheia mai repede, însă, dintr-un punct de vedere pragmatic, proiectul bugetului de stat este pregătit luând în calcul continuarea războiului pe tot parcursul anului 2026, informează agenția RBC (Ucraina).
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.