Ministrul energiei din Arabia Saudită este îngrijorat de o scădere a prețului aurului
negru, considerând că piața e suficient aprovizionată în momentul în care o încetinire a economiei mondiale va face să scadă cererea, scrie La Tribune.
România nu va fi afectată, pe termen scurt, de scăderea drastică a prețului petrolului din Statele Unite, în condițiile în care se consumă foarte mult petrol din producția internă, susține ministrul economiei, Virgil Popescu.
Statele exportatoare de petrol par să fi ajuns la un acord privind scăderea producției, pe fondul prețurilor mici din ultimii doi ani. Vladimir Putin a spus că Rusia ar putea adera la acord, dar investitorii cred că supraoferta de țiței va persista.
Miniștrii petrolului din 3 state OPEC, Arabia Saudită, Qatar și Venezuela, și ministrul energiei din Rusia au ajuns la un acord privind „înghețarea” producției de țiței la nivelul din ianuarie, atât timp cât și alte țări aderă la această inițiativă.
În mod normal, un conflict precum cel dintr Arabia Saudită și Iran ar fi provocat o creștere a prețului petrolului. Și totuși costul unui barilul este acum cel mai redus din ultimul deceniu. Ce îl ține în frâu?
Prețul petrolului pe piețele internaționale este acum la valori nemaivăzute din 2009, când economia mondială se scufunda în cea mai severă criză financiară din ultimele decenii.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.