Nu doar un ordin de evacuare, ci două au fost pe 10 august. Dacă despre unul se știa până acum că aparținea prefectului Capitalei, cel de-al doilea a fost dat de șefii Jandarmeriei.
Ministrul Justiției a susținut o declarație de presă în care i-a răspuns procurorului general Augustin Lazăr, cel care a prezentat corespondența cu Ministerul Justiției și CSM pe tema protocoalelor de colaborare dintre SRI și Parchetul General.
Declarațiile ministrului Justiției conform cărora Ministerul Public își desfășoară activitatea cu încălcarea legii sunt considerate afirmații grave de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Nici nu a început bine evaluarea activității manageriale ale procurorului general, iar Tudorel Toader dă indicii clare despre finalul acesteia. Susține că nu știe rezultatul evaluării, dar știe că Parchetul s-a îndepărtat de rolul său constituțional.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal adjunct și fost primar al New York, a scris președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români, cerând verificarea protocoalelor și stoparea presiunilor asupra judecătorilor.
Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat după ce Inspecția Judiciară a spus că sunt mii de procurori și magistrați cu dosare la DNA. „Ei bine, o să vedeți că o să venim cu o cifră mai mare de magistrați care, pasăminte, au avut dosare.
Ceea ce anunța încă din iuna iulie a fost pus în practică de ministrul Justiției. Toader a declanșat procedura de evaluare a activității procurorului general Augustin Lazăr
Aurelian Bădulescu a fost citat în calitate de martor pentru a fi audiat de procurorii militari în legătură cu violențele ce au avut loc pe 10 august, în timpul protestelor din Piața Victoriei.
Noua selecție se încheie vineri, iar până acum s-au înregistrat șase candidaturi: Paula Tănase, (Galați), Nicolae Lupulescu, procuror militar, Gabriela Scutea, de la Brașov, Andrei Bodean și Adina Florea (ambii Constanța) și Sorin Armeanu (Vaslui).
Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a publicat un document semnat de procurorul general Augustin Lazăr și șeful SRI, Eduard Helvig. SRI anunță că protocolul nu mai este valabil și nu mai produce efecte.
Colonelul Cătălin-Răzvan Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, a fost audiat de procurori în dosarul violențelor din 10 august. Cuoscut ca „omul în alb” care a condus trupele speciale de jandarmi, el susține că a fost citat ca martor.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.