Magistrații Curții Constituționale au decis suspendarea acțiunii Legii prin care Serviciul de Informații și Securitate a fost scos din coordonarea președintelui Republicii Moldova. Suspendarea are loc până la soluționarea în fond a cauzei.
Moldovenii au revenit la lozincile anti-oligarhice scandate în perioada regimului Plahotniuc. De data aceasta, furia lor este îndreptată împotriva lui Igor Dodon, relatează jurnalistul Vitalie Călugăreanu pentru Deutsche Welle.
Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură, iar desfășurarea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor Republicii Moldova cu UE, spune Siegfried Mureșan.
Guvernul de la Chișinău și-a angajat joi răspunderea în fața Parlamentului pentru patru proiecte referitoare la un șir de modificări în legile bugetare anuale.
Parlamentul R. Moldova a aprobat joi anularea organizării examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general sesiunea de examene 2020.
Coaliția parlamentară PSRM+PDM, controlată de președintele Dodon, e la un pas de a deveni minoritate. Tot mai mulți deputați PDM care l-au deservit pe oligarhul Plahotniuc până în iunie 2019 părăsesc formațiunea, relatează Deutsche Welle.
Acordul de credit ratificat joi de Parlament este contestat de experți și opoziție din cauza unor riscuri majore pentru securitatea financiară a Moldovei.
Parlamentul de la Chișinău a instituit starea de urgență pentru 60 de zile în legătură cu răspândirea Covid-19. Este pentru prima dată în istoria țării când se face uz de aceste reglementări.
Consilierul prezidențial Ion Chicu, care a acuzat recent mai mulți oficiali ai UE de „dezastrul” în care a ajuns Republica Moldova a devenit prim-ministru la Chișinău.
Dacă Guvernul condus de Maia Sandu nu ar fi picat pentru inițiativa asumării de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii, ar fi plecat oricum din alte motive, a declarat președintele Igor Dodon.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.