Conservatorul Mariano Rajoy, aflat la guvernare din 2011, a fost înlăturat de la putere în urma unei moțiuni de cenzură depusă de socialiști, scrie BBC Online.
PE a dezbătut miercuri situația din Catalonia, în urma referendumului de duminică. Europarlamentarii și prim-vicepreședintele Comisiei Europene au condamnat organizarea referendumului și violențele, făcând apel la dialog.
Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a câștigat alegerile din Spania, dar nu a obținut majoritatea. Negocierile pentru formarea unui guvern se anunță complicate.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.