Ministrul Justiției, Ana Birchall, a spus sâmbătă că a cerut directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor o informare de urgență privind ziua liberă de care ar fi beneficiat joi Liviu Dragnea, fostul șef al PSD.
Declarațiile omului de afaceri Gigi Becali că s-ar fi plimbat cu șareta și ar fi jucat table cu șefa Penitenciarului Jilava în perioada în care a fost încarcerat, dar și faptul că ar fi intervenit la aceasta în favoarea vărului său vor fi anchetate.
Boli grave se abat asupra celor care dau nas în nas cu Justiția. Fie că sunt în arest, penitenciar sau sub un banal control judiciar, mulți indivizi certați cu legea își aduc aminte că sunt grav bolnavi. Sau le apar subit boli menite să-i elibereze.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este cel care a făcut declarația zilei de marți. A rezolvat toate problemele din penitenciarele din România și acum se ocupă de artiștii care crează după gratii.
Fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Gheorghe Mencinicopschi, a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a executat doi ani și o lună din pedeapsa de 8 ani. Decizia definitivă a aparținut Tribunalului Ilfov.
Fostul patron al clubului de fotbal Rapid București a fost citat marți la DNA pentru a fi audiat în dosarul cărților scrise în spatele gratiilor și care au adus mai multor condamnați reduceri din pedeapsă. DNA bănuiește că sunt plagiate.
Nu contează câte cărți scrie un deținut în penitenciar. Asta este esența unei ordonanțe de urgență pregătită de ministrul Justiției pentru săptămâna viitoare. Practic, oricâte „lucrări științifice” ar elabora, doar 20 de zile vor câștiga.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a dispus urmărirea penală a lui George Copos, suspectat că a plagiat o lucrare științifică în timp ce se afla în închisoare. Pentru această lucrare plagiată, Copos a obținut o reducere a pedepsei.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.