Mii de pagini de documente, sute de fotografii și videoclipuri, o rubrică telefonică lungă de aproape 100 de pagini și, cel mai important, numele redactate a 1.200 de tinere abuzate de Jeffrey Epstein și asociații săi, informează ANSA (Italia).
Nouă persoane au fost arestate în Italia într-un dosar de fraudă estimată la aproximativ 1,7 milioane de euro, comisă în dauna organizației Opera di Santa Maria del Fiore, care administrează celebrul Dom din Florența, relatează „La Stampa” (Italia).
Cinci drone au fost detectate deasupra bazei strategice Île Longue, unde sunt staționate submarinele nucleare franceze, declanșând o anchetă a Parchetului Militar din Rennes, relatează „Le Monde” (Franța).
Un tribunal din Istanbul a achitat joi patru jurnaliști turci, inclusiv pe fotograful AFP Yasin Akgül, acuzați că au participat la o demonstrație ilegală despre care relatau în timpul unui val de proteste din martie, a observat un jurnalist AFP.
Procurorii din Istanbul au solicitat Curții Supreme de Apel a Turciei să deschidă un proces pentru desființarea principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), informează Reuters (Marea Britanie).
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat o nouă decizie în favoarea inculpaților, decizie în urma căreia unele dosare se pot prescrie după o interpretare discutabilă a legii.
Patru kilograme de cocaină au fost confiscate în cadrul unei operațiuni specializate de poliție a Direcției Generale de Combatare a Crimei Organizate din Bulgaria, desfășurată pe 11 aprilie 2025, la Sofia, informează „Mediapool” (Bulgaria).
„Epidemia din culpă” nu există doar atunci când cineva se plimbă răspândind viruși, ci și atunci când cei aflați la conducere nu adoptă măsuri adecvate pentru prevenirea sau oprirea contagiunii, spun judecătorii citați de „Avvenire” (Italia).
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și-a anulat marți decizia, anunțată cu o zi înainte, de a-l numi pe amiralul Eli Sharvit, fost comandant al Marinei, nou șef al Agenției de securitate internă, Shin Bet, scrie „France 24”.
Câteva zeci de persoane au fost arestate în Muntenegru și Serbia, fiind suspectate de trafic de ființe umane pentru introducerea ilegală a sute de migranți peste granițe, au anunțat autoritățile la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit AFP.
Biroul Procurorului General al Ucrainei dispune de informații potrivit cărora armata rusă a ucis aproape o sută de prizonieri de război ucraineni pe câmpul de luptă, informează site-ul de știri meduza.io, citat de Ukrinform.
Într-o scrisoare deschisă adresată procurorului general al României, ActiveWatch se alătură mai multor organizații care condamnă ancheta neglijentă și plină de erori în cazul infracțiunilor comise împotriva jurnalistei Emilia Șercan.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.