Europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe vrea ca modificarea kilometrajului la mașinile rulate să fie infracțiune pedepsită în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Premierul Florin Cîțu va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni, în perioada 11-12 februarie, în cadrul unei vizite de lucru la Bruxelles, anunță Biroul de presă al Guvernului.
Eurodeputații și-au exprimat sprijinul larg pentru abordarea comună a UE în combaterea pandemiei și au solicitat transparență totală pentru contractele și distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19.
Președintele Renew Europe, Dacian Ciolos, a trimis o scrisoare președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru a solicita reînnoirea cooperării UE-SUA privind promovarea democrației liberale și a statului de drept în lume.
Parlamentul European își manifestă preocuparea față de ritmul lent al reformelor privind statul de drept și lupta împotriva corupției din Republica Moldova, care continuă să sufere din cauza instabilității politice acute.
Parlamentul European a votat în favoarea unui obiectiv ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, față de nivelul din 1990.
Plenul Parlamentului European a avut luni câteva dezbateri care au avut în atenție chestiunea statului de drept și a valorilor fundamentale, puse sub semnul întrebării de ceva vreme în mai multe state membre.
PE urmează să voteze săptămâna aceasta obiectivul pentru emisiile poluante, astfel încât să se poată ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Eurodeputații au opinii diferite privind această țintă,ce ar putea afecta economii și locuri de muncă.
Dacian Cioloș solicită Angelei Merkel și Ursulei von der Leyen adoptarea mecanismului privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.
România nu are un istoric senzațional în materie de absorbție a fondurilor europene, dar tocmai a obținut aproape 80 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani, de peste două ori mai mult decât în actualul exercițiu financiar.
Consiliul European a stabilit o legătură între respectarea statului de drept și acordarea fondurilor UE, dar liderii statelor membre au amânat definirea exactă a acestui mecanism pentru o dată ulterioară.
Eurodeputații PNL laudă acordul istoric la care a ajuns Consiliul European privind planul de relansare, notând că România va primi mai mulți bani decât în trecut de la UE, dar social-democratul Victor Negrescu susține că România iese mai prost.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.